Ministrul Sănătăţii vrea o nouă materie obligatorie în şcoli şi grădiniţe
Orele ar putea fi ţinute de medicii şi asistentele cabinetelor din şcoli.
„Personal cred că aceste ore ar trebui să fie obligatorii şi cred că avem o resursă fantastică la care trebuie să apelăm – medicii şcolari. Suntem obligaţi să susţinem această specialitate, medicii şcolari se împuţinează,. Sunt medici şcolari, asistente care lucrează în cabinetele şcolari, cu o experienţă extraordinară şi marea lor majoritate o dedicaţie extraordinară”, a declarat ministrul.
Potrivit ministrului Sănătăţii, copii ar putea primi la şcoală lecţii privind igiena de zi cu zi, alimentaţie, obiceiuri de evitat – fumat, alcool, consum de medicamente şi alte substanţe.
„Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Nu este genul de intervenţie cu rezultate peste noapte. Investim în viitor, investim în viitorul copiilor noştri, în viitorul României. De aceea cred că trebuie să insistăm pe aceste lucruri”, a mai spus ministrul.
El a mai spus că medicii şi asistentele şcolare ar putea deveni „educatori excelenţi„ cu ajutorul unor cursuri de pregătire pedagogică de scurtă durată”.