Ministrul sud-coreean de externe, invitat într-o vizită oficială în România

Ministrul sud-coreean pentru Afaceri Externe şi Comerţ, Kim Sung-Hwan, a acceptat invitaţia de a efectua o vizită oficială în România, adresată de către şeful diplomaţiei, Titus Corlăţean, într-o întrevedere la Adunarea Generală a ONU.
Economica.net - vin, 28 sept. 2012, 11:15
Ministrul sud-coreean de externe, invitat într-o vizită oficială în România

„Ministrul Titus Corlăţean l-a invitat pe omologul său să efectueze o vizită oficială în România, interlocutorul său acceptând invitaţia”, informează un comunicat al MAE.

De asemenea, cei doi oficiali au subliniat voinţa comună de a dinamiza relaţiile bilaterale româno – sud-coreene în multiple domenii şi de a continua implementarea Planului Comun de Acţiune pentru valorificarea substanţei Declaraţiei privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Coreea.

„Corlăţean a exprimat dorinţa de a spori schimburile comerciale bilaterale, într-o formă echilibrată, a prezentat oportunităţile de investiţii în România, îndeosebi în domeniile infrastructurii şi energiei, şi a încurajat companiile sud-coreene să îşi intensifice prezenţa investiţională în economia românească”, menţionează comunicatul MAE.

În contextul în care România asigură în momentul actual reprezentarea locală a UE la Phenian, cei doi miniştri au avut un schimb de vederi asupra evoluţiilor din Peninsula Coreeană, exprimând speranţa că vor exista evoluţii în direcţia păcii, prosperităţii, stabilităţii şi securităţii în regiune. În acest context, a fost subliniată importanţa respectării obligaţiilor internaţionale în domeniul neproliferării şi controlului armamentelor, mai relatează sursa citată.

Preşedintele Traian Băsescu declara la Reuniunea Diplomaţiei Române de la începutul lunii septembrie că multe companii din Republica Coreea au avut intenţia de a dezvolta afaceri în România, însă o mare parte dintre acestea nu s-au materializat din cauza birocraţiei şi a lipsei de capacitate a instituţiilor româneşti de a-şi asuma responsabilităţi.

„Avem multe intenţii ale companiilor din Republica Coreea de a dezvolta afaceri în România. Din păcate, mare parte din ele nu se materializează datorită birocraţiei de la noi de acasă şi a lipsei de capacitate a instituţiilor româneşti de a-şi asuma responsabilităţi. (…) De când am semnat cu preşedintele coreean Parteneriatul strategic, multe firme coreene au bătut România în toate direcţiile, finalizarea intenţiilor însă a lăsat de dorit şi din acest punct de vedere este clar că ambasada noastră de la Seul trebuie să îşi mobilizeze toată capacitatea de a convinge firmele coreene că merită să investească în România, iar dincoace răspunsul va trebui să fie mult mai eficient din partea instituţiilor româneşti”, a afirmat Băsescu.

El a arătat că acest lucru nu îl reproşează ambasadorilor sau actualului guvern, ci este o problemă de durată a relaţiei României cu Coreea de Sud. „Acest lucru nu vi-l reproşez dumneavoastră, ci este o constatare care nu vizează actualul guvern, care are doar trei luni, patru luni, ci vizează toată istoria noastră”, a spus Băsescu.

Coreea de Sud este prima ţară asiatică cu care România are un parteneriat strategic, încheiat în iulie 2010, prin semnarea la Seul de către miniştrii de Externe a Planului Comun de Acţiune între România şi Republica Coreea pentru implementarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, care stabileşte cadrul de cooperare sectorială pe termen mediu şi lung între cele două ţări, în multiple domenii.

Republica Coreea este şi unul dintre principalii parteneri economici ai României în zona Asia-Pacific, fiind a doua ţară ca destinaţie a exporturilor româneşti şi a treia ca sursă de importuri din zona menţionată.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...