Ministrul Transporturilor: Lotul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești este deblocat integral

17 03. 2021
drula4
„Pe tronsonul 2 de 40 km, lucrările sunt la 65% stadiu fizic, constructorul lucrează din plin și până la finalul anului această variantă ocolitoare pentru municipiile Balș și Slatina va fi dată în trafic.
Pe tronsonul 3 de 31,7 km am emis săptămâna trecută autorizația de construire, lucrările urmând să se finalizeze în 2022, iar pe tronsonul 4 așteptăm soluționarea contestațiilor pentru a putea semna contractul de execuție”, a mai spus ministrul Transporturilor.
Acesta a vorbit de șase proiecte rutiere și două proiecte feroviare dedicate zonei Oltenia.

Pe lângă Drumul Expres Craiova – Piteșt, acesta s-a mai referit la:

  • Drumul expres Craiova – Târgu Jiu

„Azi am participat, la sediul CNAIR, la semnarea contractului pentru proiectarea „la cheie” (studii geotehnice, arheologice, topografice, de mediu, avize, acorduri, autorizații) pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu (cu o lungime de circa 100 km)”, a precizat ministrul.
Acesta va uni două dintre cele mai importante municipii din Oltenia. Este legătura Gorjului la rețeaua de drumuri rapide a României, dar beneficiile acestei noi legături se extind spre Valea Jiului/Petroșani, Mehedinți/Baia de Aramă și alte zone.
Contractul valorează 20 de milioane de lei și beneficiază de finanțare europeană, iar durata acestuia este de 24 de luni (14 luni studiu de fezabilitate, 3 luni autorizație de construire, 3 luni proiectul tehnic, 4 luni pregătirea documentației pentru licitația de execuție).
  • Centura municipiului Tg. Jiu

„Am dat startul lucrărilor la începutul lui martie. Pentru acest proiect mult întârziat, unde lucrările au fost abandonate la 40% stadiu fizic în urma rezilierii din 2018 a contractului anterior, ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în februarie. Anul viitor, conform contractului, cei 20 de km ai centurii vor fi gata”, a spus șeful Transporturilor.

  •  Drumul rapid Craiova – Lugoj

„Lansăm în această primăvară licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al drumului rapid Craiova – Lugoj, pe o lungime de aproximativ 250 km. Astfel, vom conecta Oltenia și sudul țării la rețeaua europeană de transport rutier”, a adăugat Drulă.
  •  Centura Craiova Sud

Proiectul de 10 km se află în licitație pentru construcție – procesul a fost demarat în 19 februarie și la finalul lunii ar trebui să fie depuse ofertele. Conform contractului, perioada pentru execuția lucrărilor este de 15 luni, iar valoarea acestuia este estimată la 142 de milioane de lei.
  •  DN 66

Finalizarea DN 66 Tg. Jiu – Petroșani, în Defileul Jiului, a intrat în linie dreaptă. Acum trei săptămâni au început lucrările pentru construcția unui pod nou peste Râul Jiu și a unei parcări în apropierea Mănăstirii Lainici, vitală pentru fluidizarea traficului din zonă.

 Căi Ferate

  • „Pe calea ferată București – Craiova, am cerut CFR SA să lucreze cu prioritate la ridicarea principalelor restricții și limitari de viteză, pentru a reduce timpul de călătorie care acum este de aproximativ 3h30m”, a continuat Drulă.
  • „Mai departe, de la Craiova la Caransebeș vom finaliza în acest an studiul de fezabilitate pentru modernizarea coridorului feroviar, urmând să licităm execuția lucrărilor. Este un proiect prin Connecting Europe Facility”, a mai spus ministrul Transporturilor.