Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de control la Aeroporturi Bucureşti – surse

Economica.net
01 02. 2018
aeroportul_henri_coanda_otopeni1_25834900

CNAB a organizat o nouă licitaţie pentru asigurarea curăţeniei în aeroportul Henri Coandă, a transmis compania, la solicitarea News.ro, în condiţiile în care contractul cu Romprest a expirat în 31 ianuarie. O parte dintre angajaţii companiei vor efectua servicii de curăţenie pe aeroport, iar CNAB a publicat deja un anunţ prin care angajează 91 de femei de serviciu pe o durată determinată de 30 de zile.

„Ministrul Transporturilor a decis să trimită Corpul de control la CNAB, în condiţiile în care compania nu are în prezent un contract valabil cu o firmă specializată în servicii de curăţenie şi salubritate”, au precizat sursele consultate de News.ro.

De altfel, imagini trimise de unii dintre cei care au trecut joi prin Aeroportul „Henri Coandă” arată lipsă de igienă de curăţenie.

Romprest asigură servicii de curăţenie pe aeroportul Henri Coandă începând din 2001, perioadă în care au fost încheiate mai multe contracte. Ultimul contract cu Romprest nu a mai fost prelungit, în condiţiile în care serviciile de curăţenie din aeroport au fost, de-a lungul timpului, criticate de pasageri, potrivit CNAB.