Ministrul Transporturilor a trimis corpul de control la CNAIR pentru a verifica legalitatea mai multor contracte

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a trimis corpul de control din subordine la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a verifica legalitatea mai multor contracte, inclusiv cel privind supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Transilvania, încheiat în 2004 cu firma franceză Egis şi modificat prin opt acte adiţionale, a anunţat, vineri, ministerul, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 10 mart. 2017, 17:01
Ministrul Transporturilor a trimis corpul de control la CNAIR pentru a verifica legalitatea mai multor contracte

Egis a primit în august 2004, în urma unei licitaţii, contractul de supervizare a lucrărilor de construcţie a autostrăzii Transilvania, proiectată iniţial între Braşov şi graniţa cu Ungaria, la Borş, potrivit ministerului. Valoarea contractului a fost de 236,6 milioane lei, fără TVA, scrie News.ro.

Contractul pentru construcţia autostrăzii a fost atribuit firmei americane Bechtel.

„Până în prezent s-au încheiat 8 acte adiţionale la Contractul de Supervizare, astfel: în anul 2005, 2006, 2007, 2008, 2012 (2 Acte Adiţionale), 2014 şi 2016. Dintre acestea, 5 au avut ca obiect modificarea graficului de prestare a serviciilor în corelare cu termenele de execuţie a lucrărilor pe şantier. Precizăm că plăţile efectuate de către CNAIR SA către Prestator reprezintă doar contravaloarea serviciilor realizate de acesta pentru contracte de lucrări aferente unui număr de 133 km”, a precizat ministerul.

Te-ar mai putea interesa și
Ce salarii au şefii de la CFR Călători
Ce salarii au şefii de la CFR Călători
Directorul general al CFR Călători are un salariu net lunar de 25.740 lei, directorul Financiar-Contabil câştigă net 25.155 iar membrii Consiliului de Administraţie al companiei, şapte la......
Planul Israelului de a muta întreaga populaţie din Fâşia Gaza în ruinele oraşului Rafah ar putea crea „tabere de concentrare masive” – UNRWA
Planul Israelului de a muta întreaga populaţie din Fâşia Gaza în ruinele oraşului Rafah ar putea crea „tabere ...
Planul Israelului de a muta populaţia din Fâşia Gaza în ruinele oraşului Rafah din sudul enclavei "ar crea de facto ...
Record pentru Uniunea Europeană. Migraţia a dus populaţia la peste 450 de milioane de oameni
Record pentru Uniunea Europeană. Migraţia a dus populaţia la peste 450 de milioane de oameni
Migraţia în Uniunea Europeană a dus populaţia blocului comunitar la un nivel record de 450,4 milioane de persoane la ...
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, l-a acuzat pe cancelarul german Friedrich Merz că folosește sloganuri antiruse care amintesc de nazism
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, l-a acuzat pe cancelarul german Friedrich Merz că folosește sloganuri antiruse ...
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov l-a acuzat vineri pe cancelarul german Friedrich Merz că folosește sloganuri antiruse ...