Ministrul Transporturilor: Astăzi a fost semnat contractul pentru Lotul 4 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord, câștigat de Umbrărescu
„La Lotul 4, o să vă dăm o veste bună: am semnat astăzi contractul de proiectare şi execuţie cu ofertantul declarat câştigător, o companie românească, pentru cei 4,5 kilometri din Autostrada de Nord a Bucureştiului. (…) În două luni de la depunerea ofertelor am reuşit să semnăm contractul de proiectare şi execuţie, ceea ce este într-adevăr un lucru extraordinar. (…) Este un tronson care, conform contractului, va fi realizat în 30 de luni, 12 luni proiectarea şi 18 luni execuţia, sfârşitul anului 2022, aşa cum îl cunoaştem noi, ce ritm impune antreprenorul care a câştigat această licitaţie, cu care am semnat contractul, sunt convins că ne va găsi cu acest obiectiv finalizat”, a declarat Lucian Bode, scrie Agerpres.
Ministrul Transporturilor a dat detalii despre stadiul construcţiei celorlalte loturi din Centura de Nord a Capitalei.
„În ceea ce priveşte Centura de Nord, cu cele 4 loturi: Lotul 1, cu cei 17,5 kilometri – aici a fost comunicat rezultatul procedurii. A fost contestat, patru contestaţii la CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor n.r.), toate patru au fost respinse. Aici transmit şi un mesaj către contestatarii de serviciu: o dată ce au fost respinse contestaţiile nu mi-aş dori ca acest lot, Lotul 1, să fie blocat de contestaţii în instanţă, mi-aş dori să semnăm contractul cât mai repede pentru proiectarea şi execuţia Lotului 1. Pe Lotul 2, cu cei 19 kilometri suntem în acest moment în etapa finală de evaluare a ofertelor, iar pe Lotul 3, cu toate că am desemnat câştigătorul licitaţiei, din păcate au fost înregistrate 7 contestaţii şi în acest moment sunt în procedură la CNSC”, a precizat Lucian Bode.
Ministrul Transporturilor a participat, marţi, la ceremonia de începere a lucrărilor pe şantierul lotului Vidra – Bragadiru al Centurii de Sud a Bucureştiului, unde a înmânat constructorului ordinul de începere a lucrărilor.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat pe 4 august că ofertantul desemnat câștigător pentru proiectarea și execuția lotului 4 din A0 Nord este Asocierea S.C. SA&PE Construct S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. (S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – Lider de asociere), cu preţul de 312.633.551,09 lei fără TVA și un punctaj total de 100 puncte, din care 50 de puncte pentru componentă financiară și 50 de puncte pentru componentă tehnică.
Durata contractului este de 30 de luni, din care, 12 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni., iar lungimea lotului 4 este de 4,47 km.