Ministrul Transporturilor: Autostrada Sibiu-Piteşti se va realiza. Este o falsă problemă a fost creată de cineva care vrea să învie politic

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat luni că autostrada Sibiu - Piteşti se va realiza şi că va fi transmis un răspuns Comisiei Europene cu privire la clarificările solicitate, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 13 ian. 2020, 11:14
Ministrul Transporturilor: Autostrada Sibiu-Piteşti se va realiza. Este o falsă problemă a fost creată de cineva care vrea să învie politic

El a susţinut că fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a lansat câteva „fumigene” în spaţiul public.

„Acest obiectiv, autostrada Sibiu – Piteşti, este un obiectiv major pentru Guvernul României, este o prioritate pentru noi şi acest obiectiv se va realiza. Nu poţi vorbi de suspendarea finanţării pe Sibiu – Piteşti când această finanţare încă nu a fost acordată pentru că s-a indus fals în opinia publică ideea că am pierdut finanţarea. Acest obiectiv are acord de mediu, acord de mediu eliberat în 2018. (…) Am primit solicitări, în vara anului 2019, din partea Comisiei pentru a clarifica anumite aspecte legate de acordul de mediu. Din păcate, cei dinaintea noastră au tratat cu dispreţ solicitările Comisiei, mai exact nu le-au răspuns. Probabil în aroganţa specifică guvernării PSD au considerat că odată ce au emis un acord de mediu nu mai trebuie să răspundă niciunei solicitări a Comisiei”, a spus Bode, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a arătat că pe 21 decembrie anul trecut a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului pentru analizarea solicitărilor venite din partea CE, iar pe 23 decembrie a ajuns scrisoarea din partea Comisiei, context în care au fost constituite grupuri de lucru.

„Avem aceste întâlniri pentru a construi răspunsurile la solicitările Comisiei Europene. Astăzi, când vorbim la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor sub coordonarea Organismului Intermediar de la ministerul nostru are loc o întâlnire tehnică, participă aproximativ 40 de specialişti de la fiecare instituţie, au sarcină să răspundă la fiecare solicitare din punct de vedere tehnic. Tehnic, noi avem termen trei luni de zile să răspundem Comisiei Europene astfel încât acest risc să nu mai existe”, a explicat ministrul.

Lucian Bode a subliniat că România nu este singura ţară care a primit solicitări din partea Comisiei Europene pentru clarificări pe obiective de infrastructură mare.

„Nu suntem singura ţară care a primit o serie de solicitări pentru a clarifica anumite aspecte care ţin de obiective de infrastructură mare. Polonia, Bulgaria şi ei au primit astfel de solicitări. Noi le vom răspunde tehnic cu argumente pe fiecare, iar răspunsul o să-l comunicăm şi opiniei publice. (…) În momentul când s-a emis acordul de mediu ei dinaintea noastră au considerat că există toate condiţiile îndeplinite pentru ca acest acord de mediu să fie dat pentru a se emite autorizaţia de construire pentru ca acest obiectiv să înceapă a fi executat. (…) Vom transmite către Comisia Europeană ce anume am analizat pe fiecare sector, pe fiecare specie, pe fiecare obiectiv în parte. Este o falsă problemă creată de cineva care vrea să învie politic. Nu este cazul. (…) Astăzi o să aveţi un răspuns tehnic din partea specialiştilor întruniţi la minister”, a precizat ministrul Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă de peste 3,4 milioane metri pătraţi în vederea reînceperii......
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...