‘Trăim o zi fastă pentru ceea ce înseamnă transporturile aeriene operate de companiile naţionale pe care Ministerul Transporturilor le are în subordine – şi mă refer aici la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi la TAROM. Fac această menţiune pentru că în cursul dimineţii am avut bucuria să întâmpinăm prima cursă transatlantică din ultimii ani pe care urmează să o operăm. O simplă coincidenţă, astăzi avem bucuria să întâmpinăm şi cele două aeronave care intră în flota TAROM care de luni vor începe operarea comercială. Din punct de vedere al Ministerului Transporturilor, în lunile care au trecut, am făcut eforturi împreună cu managementul companiilor despre care v-am vorbit pentru creşterea cotei de piaţă, pentru eficientizarea activităţii, pentru remedierea unora dintre deficienţele care poate trenau de prea mult timp. Avem în plan în continuare să acţionăm cu determinare pentru a remedia – pentru că mai sunt multe lucruri de remediat, atât la Aeroportul Henri Coandă, cât şi pentru a îmbunătăţi parametrii de profitabilitate ai companiei TAROM. Sigur că nu este de neglijat faptul că trebuie să putem face şi o paralelă în sensul că avem aşteptări din partea companiei TAROM în a deschide rute transatlantice’, a spus Şova, pe Aeroportul Henri Coandă.
Potrivit acestuia, există posibilitatea iniţierii unor discuţii cu Air Canada pentru un acord codeshare, în vederea operării de către TAROM a unor zboruri lung-curier, cum ar fi către China şi SUA.
‘Probabil că în viitorul apropiat deja se vor genera o serie de discuţii cu cei de la Air Canada, poate vom începe un codeshare cu această companie şi, pe măsură ce vor fi făcute achiziţii de avioane în flota TAROM, care să poată atinge parametrii de exploatare în sensul de a putea efectua rute transatlantice, transcontinentale, lucrul acesta să poată fi pus în practică. Este o aşteptare din partea pieţei, este o aşteptare din partea pasagerilor români, dar şi străini, şi înţelegem ca această oportunitate să o exploatăm de o manieră cât mai eficientă’, a menţionat ministrul.
Şeful de la Transporturi a adăugat că ‘în cursul acestui an mai avem aşteptări cu privire la îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii şi a calităţii serviciilor pe care TAROM le va oferi’.
La rândul său, directorul general al TAROM, Werner-Wilhelm Wolff, a apreciat că reînnoirea flotei companiei aeriene ar trebui să fie ‘normalitate în România’.
‘Ceea ce se întâmplă astăzi trebuie să fie normalitate în România. Să aducem două avioane, să aducem de fapt reînnoirea flotei la un curs actual pe care şi l-a propus şi Guvernul… Ne vom ţine de acest program de guvernare pe care îl avem nu doar impus, ci şi dorit de noi şi eu cred că în timpul următor vom avea câteva surprize foarte pozitive. Luaţi-o ca pe noul standard pe care TAROM şi-l impune cu aceste aeronave, cu ceea ce este în dotarea lor’, a afirmat Wolff.
Acesta a precizat că, odată cu intrarea celor două aeronave în flotă, capacitatea TAROM a crescut cu 8%.
‘Este un plus de locuri pe care le punem la dispoziţie în piaţă şi cu siguranţă o să avem o posibilitate de a creşte şi cu ele, având în vedere că nu avem costuri cu aceste aeronave în finanţare. Ele au fost luate direct de la Boeing şi au fost folosite patru ani şi jumătate de Malaysia Airlines. Cu aceste două aeronave, capacitatea TAROM a crescut cu 8%. În ceea ce priveşte gradul de încărcare, depinde de noi dacă devenim mai eficienţi în digitalizare şi eu spun că o să creştem mai departe. Suntem pe un trend ascendent, avem 18% mai mulţi pasageri anul acesta faţă de anul trecut, o să creştem în continuare. Cu siguranţă, o să trecem de rezultatele anului trecut în ceea ce înseamnă pasageri şi financiar va trebui să fim într-un loc în care să ne putem permite să rămânem pe piaţă’, a explicat şeful TAROM.