Ministrul Transporturilor: În România este mult de lucru; pe viitor ne alegem parteneri profesionişti care respectă termenele
„Orice întârziere, ori problemă care apare vreau să-mi fie raportată, pentru a găsi o soluţie împreună, în mod realist şi transparent. Vă acord tot sprijinul, sunt disponibil 24 de ore din 24, însă am nevoie de seriozitate. În România este mult de lucru, dar pe viitor ne alegem partenerii care sunt profesionişti, care respectă termenele încadrându-se în costurile angajate. În mandatul meu, profitaţi de faptul că sunt inginer cu experienţă managerială şi înţeleg problemele care pot apărea în derularea unui proiect. Profitaţi de acest parteneriat. Fiecare proiect este important, iar lucrurile bune trebuie să continue. E nevoie de un mare efort pentru ca proiectele începute să fie finalizate cu succes’, a menţionat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.
Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, şi-a început mandatul printr-o vizită de lucru efectuată pe principalele şantiere din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, la Metrorex, oficialul a mers pe şantierul de pe Magistrala 5 (staţiile Eroilor 2 şi Favorit), precum şi Magistrala 4 (staţia Străuleşti). Pe Magistrala 5, progresul fizic al lucrărilor este de 85% în ceea ce priveşte structura şi de 10% în cazul finisajelor şi instalaţiilor aferente. La staţia Eroilor 2, execuţia structurii este realizată în proporţie de 80%. În acest moment, se lucrează la legătura dintre M5 şi M1 şi se efectuează excavaţii pentru staţia de pompare. De asemenea, sunt evaluate toate soluţiile posibile pentru diminuarea perioadei aferente devierii traficului auto. În ceea ce priveşte staţia Favorit, execuţia structurii este realizată în proporţie de 97%.
De asemenea, pe Magistrala 4, a fost deja eliberată Autorizaţia de Construire pentru Terminalul Multimodal Străuleşti şi au început lucrările de realizare a acestuia. Progresul fizic al tuturor lucrărilor este de 75%. La sfârşitul anului 2016 staţiile Laminorului şi Străuleşti vor fi funcţionale (astfel la reţeaua de metrou existentă, pe tronsonul Gara de Nord – Parc Bazilescu, în lungime de circa 5,6 km se vor adăuga încă 2,1 km cale dublă), iar în primul semestru din 2017 vor fi date în folosinţă atât Depoul, cât şi Terminalul Multimodal.
În privinţa proiectelor CNADNR, ministrul Transporturilor a luat la cunoştinţă evoluţia lucrărilor pe Centura Municipiului Bucureşti, între A1 (Militari) şi DN7 (Chitila). În urma exproprierilor suplimentare şi a Autorizaţiei de Construire ce a fost emisă săptămâna trecută, finalizarea lucrărilor este preconizată pentru data de 31 decembrie 2016. Progresul fizic actual depăşeşte deja 50%.
Totodată, proiectarea şi execuţia Pasajului Suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti – Domneşti se află, în prezent, în procedură de achiziţie. După finalizarea licitaţiei, proiectul a fost blocat de contesta?iile depuse.
Nu în cele din urmă, ministrul de resort s-a deplasat şi la Intrarea în Bucureşti – Petricani, acolo unde se află în stadiul de proiectare cei 3 km pentru a întregi Autostrada Bucureşti – Ploieşti. Conform datelor la zi, proiectul tehnic a fost definitivat, iar în acest moment se depun eforturi pentru obţinerea tuturor avizelor necesare pentru emiterea Autorizaţiei de Construire