Ministrul Transporturilor: La finele acestui an se va circula pe Magistrala 5 de metrou
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat joi la România TV că săptămâna viitoare va fi semnat contractul cu firma care a câştigat contractul pentru sistemul de automatizare şi siguranţă a traficului pe cea mai nouă linie de metrou din Bucureşti.
Şi directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, a declarat anterior că acest contract va fi semnat pe 9 aprilie. Dacă nu ar fi existat contestaţii, contractul câştigat de Alstom putea fi semnat încă de anul trecut.
Şeful de la Transporturi a mai spus că până la finele lunii octombrie vor fi finalizate lucrările de construcţie la metroul de Drumul Taberei. Liderul asocierii care construieşte prima secţiune din M 5 este constructorul italian Astaldi.
De asemenea, Alstom s-a angajat că va finaliza lucrările de automatizare până în decembrie, astfel încât la finele anului să se deschidă circulaţia pe Magistrala 5, potrivit lui Răzvan Cuc.
Lucrările pentru construirea Magistralei 5 de metrou au început în 2012 şi aveau termeni iniţiali de finalizare 2015.
Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34), Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.
Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA.
Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial – Transport 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.
Magistrala 5 va avea trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.