Ministrul Transporturilor: Ne-am propus ca, până în 2023, Inelul de Centură al Bucureştiului să fie finalizat

Inelul de Centură al Capitalei se află în diferite stadii de proiectare şi execuţie, iar noi ne-am propus ca, până în anul 2023, să finalizăm lucrarea, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, citat de Agerpres.    
Economica.net - Dum, 25 oct. 2020, 18:36
Ministrul Transporturilor: Ne-am propus ca, până în 2023, Inelul de Centură al Bucureştiului să fie finalizat
„Inelul de Centură al Capitalei are 102 km, cu cele două sectoare. Sectorul de sud, cu trei tronsoane, are 52 km. În această perioadă, tronsonul I are termen de predare a proiectului tehnic şi vom emite termenul de începere a lucrărilor până la sfârşitul anului. La tronsonul II am început lucrările pe o secţiune şi vom da ordine de începere şi pe diferenţa de 14 km. Din păcate, pe tronsonul III antreprenorul nu a predat proiectul la timp, i-am aplicat o penalitate şi sperăm să se trezească. Sper să avem toate cele trei tronsoane în lucru până la sfârşitul acestui an”, a explicat demnitarul.

Ministrul de resort a adăugat că, pentru cei 50 km din Sectorul de nord al Autostrăzii de Centură a Capitalei, toate cele trei tronsoane se află în faza de contestaţii.

„În ceea ce priveşte Sectorul de nord, cu cei 50 de km, avem un tronson pentru care am semnat contractul de proiectare şi execuţie şi trei tronsoane licitate, dar care se află în perioada de contestaţii, din păcate. Noi ne-am propus ca, până în 2023, Inelul de Centură al Bucureştiului să fie finalizat ca parte componentă a Coridorului principal pan-european Constanţa – Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Nădlac”, a apreciat Lucian Bode.

La începutul lunii octombrie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţa, într-un comunicat de presă, că Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnotrade a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii de Centură Bucureşti, în lungime de 19 km.

Contractul „Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centura Bucureşti km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 2: km 20+000-km 39+000”, în valoare de 831.920.653,34 lei (fără TVA), va avea o durată de 12 luni pentru proiectare, respectiv de 22 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Ofertantul câştigător oferă o perioadă de garanţie a lucrărilor de zece ani.

Valoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia Lotului 4 al Centurii de Nord a Municipiului Bucureşti este de 312,633 milioane de lei, fără TVA, iar sursa finanţării o reprezintă fondurile europene nerambursabile.

În data de 18 august 2020 au demarat lucrările la primul tronson din lotul Vidra – Bragadiru din Centura de Sud a Bucureştiului, tronsonul 1. Valoarea lucrărilor autorizate este de 59,95 milioane lei (fără TVA) iar data de execuţie a lucrărilor este de 30 de luni calculate de la data începerii efective a lucrărilor, anunţată în prealabil.

Autostrada Centura Bucureşti face parte integrantă din Coridorul Pan-European numărul IV, care traversează România de la Vest la Est, pe direcţia Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa. 

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...