Ministrul Transporturilor: prioritatea preşedinţiei UE rămâne continuarea negocierii pachetelor privind mobilitatea

Prioritatea preşedinţiei UE rămâne continuarea negocierii pachetelor privind mobilitatea în vederea atingerii unui compromis echilibrat pe marginea propunerilor, a declarat Lucian Şova, ministrul Transporturilor, potrivit unui comunicat. 
Economica.net - mar, 04 sept. 2018, 15:49
Ministrul Transporturilor: prioritatea preşedinţiei UE rămâne continuarea negocierii pachetelor privind mobilitatea

Ministrul Transporturilor a participat în perioada 3-4 septembrie 2018, la Zagreb, în Croaţia, la o întâlnire cu omologii săi din Republica Finlanda şi Republica Croaţia, pentru pregătirea programul comun de lucru al Trio-ului de Preşedinţii, document ce urmează să fie prezentat până la sfârşitul acestui an.

Ministrul Lucian Şova i-a informat pe omologii săi, Oleg Butkovic, ministrul Mării, Transporturilor şi Infrastructurii din Croaţia, şi Anne Berner, ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Finlanda, despre stadiul pregătirii pentru preluarea preşedinţiei Consiliului şi a prezentat obiectivele şi priorităţile din domeniul transporturilor, pe perioada exercitării preşedinţiei române. Totodată, au fost menţionate evenimentele planificate în România în acea perioadă.

„Negocierile legate de legislaţia din domeniul serviciilor de transport în vederea creşterii eficienţei acestora, se vor desfăşura în continuare pornind de la existenţa unei concurenţe reale şi a unui cadru de reglementare suplu, orientat către nevoile pieţei, care să nu fie îngrădit de bariere administrative nejustificate. Prioritatea va fi continuarea negocierii Pachetelor privind mobilitatea, în vederea atingerii unui compromis echilibrat pe marginea propunerilor”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Sova, citat în comunicat.

Astfel, în domeniul transportului terestru, preşedinţia română va încerca să identifice soluţiile pentru asigurarea unei funcţionări mai eficiente a Pieţei Unice, pentru asigurarea unui echilibru adecvat între îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, reducerea sarcinilor administrative şi aplicarea legislaţiei. Se doreşte să se ajungă la un compromis în dosarele privind: accesul la ocupatia de operator de transport rutier şi accesul la piaţa transporturilor rutiere de marfă, detaşarea lucrătorilor în transportul rutier, legislaţia socială în transportul rutier şi vehicule închiriate.

În a doua parte a mandatului, se va avea în vedere şi posibilitatea avansării negocierilor în privinţa propunerii privind drepturile pasagerilor care circulă pe calea ferată. România va acorda o atenţie deosebită şi iniţiativelor care vizează îmbunătăţirea siguranţei rutiere.

Dezvoltarea transportului intermodal, prin revizuirea Directivei 92/106/ CE privind transportul combinat, este un bun prilej pentru stabilirea unor măsuri de sprijin al acestui tip de transport cu impact direct asupra industriei şi dezvoltării infrastructurii.

De asemenea, preşedinţia română va continua activitatea derulată de Austria privind promovarea vehiculelor nepoluante. România va avansa discuţiile pe dosarul privind informaţiile electronice în cadrul transportului de mărfuri.

România va avea în vedere, de asemenea, avansarea negocierilor privind regulamentul „smart TEN-T” care are ca scop fluidizarea procesului de realizare a proiectelor de infrastructură.

În elaborarea Programului comun de lucru al Trio-ului România – Finlanda – Croaţia, România propune ca abordare generală promovarea cu prioritate a politicilor orientate spre cetăţeni.

Preşedinţia Consiliului UE este cel mai important proiect naţional după aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Harghita domină Topul județelor cu cel mai bun internet. Cum a evoluat după pandemie viteza la Orange, Vodafone, Digi și Telekom
Harghita domină Topul județelor cu cel mai bun internet. Cum a evoluat după pandemie viteza la Orange, Vodafone, Digi ...
Viteza medie de download pentru internetul fix la nivel național a fost anul trecut de 446 Mbps, în timp ce viteza medie de upload la nivel național a ajuns la 385 Mbps, în rândul celor mai mari......
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea ...
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...