Ministrul Transporturilor: Remanierea mea, doar o discuţie de presă. Premierul ne evaluează continuu

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, susţine că nu se pune problema remanierii sale de către premierul Dacian Cioloş, afirmând că aceasta este doar "o discuţie de presă", care apare public de fiecare dată când ia măsuri de restructurare a unor companii, de data aceasta fiind vorba despre CNADNR.
Economica.net - mar, 05 apr. 2016, 10:40
Ministrul Transporturilor: Remanierea mea, doar o discuţie de presă. Premierul ne evaluează continuu

„A fost probabil o discuţie de presă. Au mai fost unele când am început anumite proiecte în anumite locuri şi anumite persoane s-au deranjat. Acum avem restructurarea CNADNR. Începe să producă efecte şi aceste nemulţumiri ale unor foşti sau altor entităţi deja se vede. E normal ca şi dânşii să aibă susţinere în presă şi să solicite anumite lucruri. Noi mergem înainte. Procesul de restrucutrare şi de înlăturare a problemelor din CNADNR va continua cu orice preţ”, a declarat Dan Costescu marţi, la Parlament.

El a mai spus că Ministerul Transporturilor este unul în care este imposibil să nu ai ceva de reproşat.

„Sunt patru sau cinci ministere într-unul”, a adăugat Costescu.

El a mai precizat că premierul evaluează periodic activitatea miniştrilor.

„Vreau să vă spun că în general domnul prim-ministru evaluează periodic miniştri, nu începe după Paşti sau înainte de Paşti. E o activitate pe care dânsul o face continuu”, a punctat ministrul Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă se va ajunge la interzicerea tranzacţiilor cash în România, o temă......
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, pensii în plus, investiţii în plus”
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, ...
Tanczos Barna, unul dintre cei cinci viceprim-miniştri ai guvernului Bolojan, afirmă, întrebat cine e responsabil pentru ...
Update: Guvernul spune că premierul a muncit cinstit pentru banii aceia. Bolojan e acuzat că în 2007 a încasat și el 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de la EximBank
Update: Guvernul spune că premierul a muncit cinstit pentru banii aceia. Bolojan e acuzat că în 2007 a încasat și el ...
Update: Guvernul a publicat o reacție în care recunoaște că Ilie Bolojan a ocupat funcția de membru al CIFGA al Eximbank, ...
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – așteptată pe Autostrada A0
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – ...
Bucuria celei mai așteptate inaugurări de autostradă din România de anul acesta, respectiv lotul 3 Sud din Autostrada ...