Ministrul Transporturilor: România atinge mâine borna de 1.000 km de autostradă și drum expres. Cea de 2.000 km, până în 2030

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat miercuri că România va atinge joi borna de 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres dați în folosință, odată cu deschiderea lotului Nușfalău - Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania (A3), urmând ca cealaltă mie să fie atinsă până cel târziu 2030.
Anemona Andone - mie, 20 sept. 2023, 13:27
Ministrul Transporturilor: România atinge mâine borna de 1.000 km de autostradă și drum expres. Cea de 2.000 km, până în 2030

„Mâine dăm în circulație cei 13 kilometri din Autostrada Transilvania. E vorba de Nușfalău – Suplacu de Barcău. Se ajunge într-un final după 30 și ceva de ani de la Revoluție să atingem așa cum spunea domnul prim-ministru în sfârșit borna de 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres”, a declarat Sorin Grindeanu.

Șeful Transporturilor și-a exprimat speranța ca România să nu fie nevoită să mai aștepte încă 30 de ani pentru următoarea mie de kilometri.

„În acest moment sunt contracți aproape 760 kilometri de autostradă și drum expres. Deci sunt contractele semnate, asta înseamnă că sunt în derulare. Termenele de finalizare – ultimul, este în 2028. Deci, în cinci ani, ar trebui ca cel puțin acești 760 de kilometri să fie în plus. Mai mult decât atât, sunt încă 500 de kilometri, astăzi când vorbim, care sunt aflați în diverse stadii ale licitațiilor, înainte de semnarea contractelor. Ceea ce ne face să fim optimiști că până în maxim 2030 atingem cealaltă mie de kilometri. Este absolut realizabil acest lucru. Am pus ca țintă ca până la sfârșitul anului viitor să dăm în trafic minimum 250 de kilometri de autostradă și drum expres”, a mai spus șeful Transporturilor.

Contractul pentru proiectarea și executia celor 13,55 kilometri ai lotului Nușfalău – Suplacu de Barcău a fost semnat pe 30 septembrie 2020 pentru suma de 384,14 milioane de lei, fără TVA. Ordinul de începere a fost emis pe 1 februarie 2021. Contractul prevede șase luni perioadă de proiectare, 18 luni perioadă de execuție și 120 luni perioadă de garanție.

Anul trecut, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a suplimentat cu circa 19% valoarea contractului semnat cu turcii de la Nurol pentru construirea lotului Nușfalău – Suplacu de Barcău. Astfel, prețul crește de la 384,14 milioane de lei până la 457,49 milioane de lei, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

În prezent, România are o rețea de 995 de kilometri de autostradă și drum expres în exploatare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...