Ministrul Transporturilor: Tarom are o flotă veche şi o dimensionare nepotrivită a personalul.O să am întâlniri cu membrii CA

Procesul de reformă la Tarom trebuie accelerat, compania urmând să facă obiectul unei analize manageriale mai complexe, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 13 ian. 2016, 18:48
Ministrul Transporturilor: Tarom are o flotă veche şi o dimensionare nepotrivită a personalul.O să am întâlniri cu membrii CA

El a precizat că săptămâna viitoare se va întâlni cu managementul companiei şi cu membrii Consiliului de Administraţie.

‘Acolo (la Tarom – n.red.) este o analiză managerială mai complexă. Acolo trebuie stabilită o strategie pentru ceea ce se face în continuare, pentru că ei au o mulţime de aspecte: au flotă foarte veche, au dimensionarea nepotrivită a personalului. Acolo o să am nişte întâlniri săptămâna viitoare chiar şi cu membrii CA’, a spus ministrul.

Întrebat despre reînnoirea flotei Tarom, Dan Costescu a explicat că mai întâi este necesară stabilirea unei strategii comerciale, să se ştie ce rute va dori compania să opereze.

‘Decizia despre flotă nu este aşa de simplă. Nu vreau să îmi propun doar să reînnoiesc flota, pentru că înainte de a trece la reînnoirea flotei trebuie să îmi stabilesc o strategie comercială, să ştiu unde vreau să zbor în următoarea perioadă. Nu pot pur şi simplu să vreau nişte avioane noi şi apoi să mă întreb ce fac cu ele, aşa cum ne-am pricopsit cu aceste Airbus 310 şi după aceea ne-am dat seama că nu sunt potrivite nici pentru rutele lungi pentru care le-am luat. Deci, ca să nu punem căruţa înaintea cailor, trebuie, practic, în afară de problemele lor de management, situaţie pe care se va lua o decizie cât mai rapid, partea de reformare şi de continuare a reformei în Tarom, de accelerare a ei – pentru că ar fi incorect să spunem că nu s-a făcut nimic; au fost unele progrese, poate că nu au fost cu ritmul potrivit, şi asta vom vedea, dar această reformă trebuie accelerată pentru că a fost o perioadă propice şi acum, de departe, am fi aşteptat o redresare mai vizibilă, având în vedere situaţia favorabilă care a fost cu preţul kerosenului şi cu toate celelalte aspecte de emulaţie pe piaţa aviaţiei’, a punctat şeful de la Transporturi.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Tarom îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

În prezent, TAROM operează zboruri peste 40 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...