Ministrul Transporturilor: TAROM-ul trebuie subţiat şi trebuie eficientizat în ceea ce priveşte regimul cheltuielilor
‘TAROM-ul este un brand naţional şi trebuie salvat. Situaţia economică a TAROM-ului nu s-a produs în ultimul trimestru, vine din timp, din ultimii 10 ani. Două măsuri avem, deja le iniţiem. Prima măsură este reorganizarea urgentă a TAROM-ului, inclusiv structura de personal. Ieri (joi – n. r.) am avut o discuţie de mai multe ore cu sindicatul tehnic de la TAROM şi cu conducerea TAROM-ului, alaltăieri am avut, de asemenea, discuţii cu conducerea, de aproximativ 6 ore. Am convenit ca, în paralel cu sprijinul nostru, conducerea TAROM şi cu sindicatul să procedeze de urgenţă şi să-mi prezinte un plan de restructurare, inclusiv a structurii de personal. TAROM-ul trebuie subţiat şi trebuie eficientizat în ceea ce priveşte regimul cheltuielilor’, a spus Stroe, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.
Acesta a adăugat că ‘nu putem să stăm la compartimentul financiar cu 200 de salariaţi, de exemplu, în timp ce o companie care transportă de trei ori mai mulţi pasageri într-un an decât TAROM-ul, tot companie românească, are 30 de salariaţi la compartimentul financiar’.
Cu toate acestea, Felix Stroe a respins concluzia că în perioada imediat următoare vor exista concedieri la TAROM.
‘Nu urmează ca în perioada imediat următoare să avem concedieri la TAROM. Un plan de restructurare care, repet, va fi făcut împreună cu sindicatul, discutat cu salariaţii, va fi demarat, dar nu înseamnă perioada imediat următoare’, a subliniat el.
Potrivit şefului de la Transporturi, compania trebuie sprijinită, iar în acest sens bugetul pe 2018 va cuprinde sumele necesare achiziţiei unui număr de 10 aeronave.
‘În alt plan, TAROM-ul trebuie sprijinit şi în programul de guvernare există sumele prevăzute. Le veţi vedea în bugetul care va fi supus aprobării Parlamentului pentru achiziţia în regim de urgenţă a 10 aeronave’, a precizat ministrul.
De asemenea, întrebat dacă are planuri şi pentru CFR Călători, Stroe a răspuns: ‘Este nevoie de investiţii şi la CFR Infrastructură, este nevoie de investiţii de urgenţă în material rulant şi la CFR Călători. Spuneam că nu numai la CFR Călători, dar şi la Metrou se va achiziţiona material rulant. Deci, şi la CFR Călători se vor cumpăra vagoane’, a dat el asigurări.