Ministrul Turismului: Agenţiile vor avea timp, până la finele anului, să găsească un sistem de garantare a pachetelor turistice

Economica.net
06 08. 2018
romania_94598800

„Într-un sistem care nu a fost reglementat de la Revoluţie încoace nu poţi să intri cu toporul. Pe o piaţă sălbatică, trebuie să intrăm cu bisturiul, pentru că nu poţi să omori toate agenţiile. Acestea vor avea timp, până la sfârşitul anului să-şi facă un fond mutual sau să-şi găsească un alt sistem de garantare. Important este ca turistul român să fie protejat. Toate agenţiile de turism trebuie să aibă un sistem de garantare 100%. Dacă turistul alege să-şi cumpere un pachet de servicii turistice din altă ţară, unde nu există asigurare, este problema persoanei respective, dar atunci când firma o să intre în insolvenţă şi nu o să beneficieze de serviciile contractate o să rămână cu paguba (…) Eram pe două proceduri de infringement pe netranspunerea Directivelor europene privind garantarea 100% a pachetelor de servicii turistice. Predecesorii mei, din păcate, nu au avut curaj să facă acest lucru, motiv pentru care am ajuns în situaţii destul de delicate. În afară de procedurile de infringement, am avut insolvenţe răsunătoare şi cel mai elocvent exemplu este cazul Omnia, de anul trecut, unde prejudiciul a fost undeva la 8 milioane de euro, iar poliţa de asigurare doar de de 50.000 de dolari. Putem să facem un calcul simplu când împărţim 50.000 de dolari la 8 milioane şi constatăm că românii au fost păgubiţi, pot spune chiar ţepuiţi, pentru că au pierdut şi banii şi nu şi-au efectuat nici concediile”, a susţinut Trif.

Ministrul Turismului a adăugat că, până la transpunerea noii Ordonanţe, licenţierea agenţiilor de turism se va face pe sistemul actual.

„La ora actuală, până la transpunerea noii Ordonanţe de Guvern, funcţionează încă aceeaşi formulă, adică pentru a se obţine licenţa este nevoie doar de o poliţă de de 50.000 de dolari şi tu poţi să rulezi sume importante – vorbim de milioane de dolari – fără nicio restricţie, pentru că în interiorul unei societăţi sunt mai multe coduri CAEN, iar acei bani pe care societăţile îi colectează în urma vânzării ofertelor de pachete turistice pot să-i folosească şi în imobiliare sau în alte activităţi. Cu alte cuvinte, este o metodă foarte simplă de creditare, deci nu mai ai nevoie să mergi la bancă. Prin această implementare a Directivei nu mai permitem acest lucru. Am avut discuţii atât cu Comisia Europeană, cât şi cu mediul privat. Avem adrese în scris din partea ANAT, care contestă Fondul de garantare gestionat de FNGCIMM şi spun clar că nu au fost de acord cu acesta şi că trebuie să dăm drumul şi altor posibilităţi cum ar fi scrisorile de garanţie bancară, poliţele de asigurare, fondurile mutuale, dar şi alte forme de garantare, ceea ce am şi făcut. Agenţiile de turism au de ales, dar pe noi ne interesează ca, în momentul în care vinzi un pachet de servicii turistice, să ştim că turistul este asigurat”, a explicat oficialul.

Ministerul Turismului a anunţat, recent, că România scapă de infringement odată cu adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de transpunere a Directivei 2302/2015 privind garantarea pachetelor turistice.

Potrivit documentului, agentul economic poate să-şi aleagă forma de garantare, fie că este asigurare, scrisoare de garanţie bancară sau fond mutual, soluţii care pot fi cumulate sau pot fi folosite individual. Important este ca pachetul să fie asigurat. Totodată, ca măsură suplimentară de protecţie pentru turişti, ministerul a modificat şi condiţiile de licenţiere pentru agenţiile de turism. Astfel, operatorii economici titulari ai licenţelor de turism pentru activitatea de organizare sunt obligaţi să aibă un capital social de cel puţin 25.000 de lei. În prezent, pentru licenţierea operatorilor economici este necesar un capital de 200 de lei.

În plus, ministerul atrage atenţia asupra faptului că în momentul în care sunt cumulate două servicii, de exemplu cazare şi transport, atunci turistul achiziţionează un pachet turistic ce trebuie obligatoriu asigurat de către agenţia organizatoare.

România risca o procedură de infringement din partea Comisiei Europene din cauza neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului şi, implicit, netranspunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene care garanta pachetele de servicii turistice achiziţionate de către persoanele fizice.

La începutul lunii iulie, ministrul Turismului, Bogdan Trif, declara într-un interviu acordat AGERPRES că „avem deja trei societăţi care anul acesta au furat banii românilor, şi nu mi-e ruşine să folosesc termenul acesta, şi au intrat în insolvenţă”. Aceste societăţi sunt: Terra Tourism, Jade Turism şi Euphoric Travel.

Anul trecut, cazul Omnia Turism a adus în prim plan problemele legate de lipsa garantării pachetelor turistice pentru românii care achiziţionează vacanţe prin agenţiile de turism din România. Astfel, după decesul patronului Omnia Turism, în data de 15 octombrie 2017, un număr de 244 de turişti se aflau în vacanţe din străinătate prin respectivul tur-operator.

O analiză recentă realizată de KeysFin arăta că un număr de 408 agenţii de turism şi turoperatori şi-au închis porţile în 2016 şi 2017, iar cazul firmei Terra Tourism este un prim semnal de alarmă în anul 2018.

„Cele mai multe companii care şi-au închis porţile prezentau o vulnerabilitate financiară ridicată. În cele mai multe cazuri, planurile de business nu au ţinut cont de realităţile pieţei, de dinamică încasărilor şi obligaţiile de plată. Astfel că, supraestimându-şi business-ul, mulţi au intrat în blocaj financiar”, au explicat analiştii de la KeysFin.

La nivel de ansamblu, analiza arăta că turismul românesc este pe un trend pozitiv, profitabilitatea sectorului fiind estimată să ajungă în acest an la peste 200 milioane de lei, un nivel dublu faţă de acum şapte ani.