Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto consideră aderarea Ucrainei la NATO ca fiind evident exclusă

10 07. 2024
szijjarto ungaria 4576

Vorbind în marja summitului aniversar al NATO, şeful diplomaţiei ungare a estimat că discuţiile de la reuniune au fost marcate de o „enormă duplicitate”. „Se încearcă proiectarea unei imagini a aderării ucrainene la NATO, deşi toată lumea ştie că este exclus şi nici nu intră în discuţie”, a spus el.

Potrivit lui Szijjarto, situaţia a dus la „acrobaţii gramaticale” în declaraţia finală a summitului, „pentru că dacă NATO ar primi Ucraina, am trăi sub ameninţarea constantă, făţişă şi extrem de periculoasă a războiului, întrucât aderarea Ucrainei la NATO ar prefigura un conflict direct între Rusia şi NATO”.

Deşi nimeni nu urmăreşte asta, „în mainstream se sugerează că este necesară cea mai apropiată cooperare posibilă” (a Ucrainei cu NATO), a insistat el.

„Încă o dată, Ucraina nu va fi invitată în NATO, aşa încât aderarea ei este practic în afara discuţiei. Desigur, toată lumea va face declaraţii despre cât este de importantă”, a adăugat ministrul de Externe ungar.

Acesta a mai remarcat că, dacă înainte ţările puteau fi considerate „aliaţi buni” în funcţie de contribuţia lor la securitatea NATO, participarea la misiuni şi banii alocaţi acestora, acum statele care ajută cel mai mult Ucraina sunt considerate cei mai buni aliaţi.

„Dar Ucraina nu este membră a NATO şi securitatea NATO nu depinde de cât de puternică este Ucraina, ci de cât de puternici suntem noi”, a mai spus Szijjarto, amintind că Ungaria a atins obiectivul de a aloca apărării 2% din PIB încă de acum trei ani, obiectiv atins până în prezent de 23 dintre cele 32 de state membre.

„Dacă analizăm puţin mai adânc, devine evident că multe ţări au inclus armele livrate Ucrainei în aceşti 2%, deşi acest lucru nu întăreşte securitatea colectivă a Alianţei. Asta este un fel de ipocrizie, întrucât puterea şi capabilităţile de apărare ale NATO depind de propria noastră putere şi nu de a Ucrainei, NATO fiind o alianţă de apărare şi nu una de agresiune”, a subliniat şeful diplomaţiei ungare.

Peter Szijjarto a mai afirmat că Ungaria alocă 48% din bugetul său de apărare dezvoltării capacităţilor militare şi industriei militare, a doua cea mai mare proporţie din Europa.

„Măsura a ce înseamnă să fii un aliat bun şi de încredere ar trebui să o dea contribuţia la securitatea NATO, nu pamflete şi declaraţii politice. Ungaria va continua să se concentreze asupra încercării de a menţine NATO puternică şi de a nu-i permite să derapeze în război”, a conchis el.