Ministrului libanez de Interne i s-a furat de două ori haina la Bucureşti. Una era de la Băsescu
Prima dată când i-a fost furată haina ministrul se afla la cina organizată în onoarea lui Suleiman de către Traian Băsescu, informează naharnet.com.
Ministrul îşi lăsase haina la garderobă în momentul în care a ajuns la cină, dar când a venit momentul să plece, haina nu a mai fost de găsit.
Oficialii români l-au informat imediat pe Traian Băsescu de incident, care i-a oferit ministrului imediat o haină nouă.
Charbel a fost victima unui nou furt la o altă cină, de data aceasta fiind vorba chiar de haina pe care i-o făcuse cadou Băsescu.
A doua zi, ministrului i s-a făcut frig în timpul ceremoniei în cadrul căreia Suleiman a depus o coroană la monumentul eroilor căzuţi în luptă, ceea ce l-a făcut pe Băsescu să îi ofere ministrului de Interne încă o haină.