Minivacanţa de 1 Decembrie: Preţuri majorate la unele pensiuni de pe Valea Prahovei
Unele hoteluri şi pensiuni din staţiunile de pe Valea Prahovei au scos la vânzare pachete turistice speciale pentru minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie. La preţuri care pornesc de la 80 de lei şi ajung la peste 200 de euro, turiştii primesc cazare, masă festivă în seara de 30 noiembrie, vin fiert sau acces la zona „de răsfăţ” a unităţilor de cazare. Dacă unii hotelieri au păstrat tarifele practicate în mod normal în această perioadă şi au ales să ofere turiştilor masa festivă pe care au inclus-o în ofertă, alţii au majorat tarifele pentru zilele de luni şi marţi.
La un hotel de trei stele din Sinaia, două nopţi de cazare de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, cu mic dejun în sistem bufet şi cină festivă în 30 noiembrie, costă 499 de lei pentru o cameră dublă. Hotelierii promit program artistic în seara în care este organizată cina festivă.
Pensiunile din Sinaia au, pentru 1 Decembrie, preţuri care pornesc de la 80 de lei pe noapte. Astfel, o pensiune de trei stele care închiriază camera dublă matrimonială cu 80 de lei pe noapte a păstrat tariful, cu condiţia ca turiştii să închirieze camera pentru cel puţin două nopţi în perioada 1 Decembrie. În schimb, o altă pensiune de trei stele din Sinaia, care în cursul săptămânii închiriază cu 85 de lei camera dublă, are ca tarif pentru perioada 1 Decembrie 100 de lei pe cameră/noapte, preţul fiind valabil doar pentru cei care iau minim trei nopţi de cazare.
Tot la Sinaia, o pensiune de trei stele are oferte speciale la preţuri pornind de la 100 de lei. Astfel, camera dublă matrimonială costă 100 de lei pe noapte, cazarea într-o „cameră dublă de lux” costă 120 de lei pe noapte, o cameră triplă costă 140 de lei pe noapte, în timp ce o noapte de cazare într-un apartament ajunge să coste 300 de lei. Preţurile nu includ alte facilităţi şi sunt valabile în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie.
La Sinaia, autorităţile locale au pregătit evenimente special dedicate zilei de 1 Decembrie. Astfel, marţi, manifestările vor începe la ora 14.00, cu prezentarea onorului militar, intonarea Imnului de Stat şi va fi organizată o paradă militară în centrul staţiunii, urmată de o depunere de coroane de flori la Cimitirul Eroilor. Pentru a le permite militarilor să defileze, circulaţia autovehiculelor va fi oprită de la Hotel Internaţional până la Cimitirul Eroilor, iar cei aflaţi în tranzit pot folosi ruta DN 1 – şoseaua de centură a oraşului Sinaia, mai precizeaza Mediafax.
Ulterior, turiştilor şi localnicilor le vor fi oferite aproximativ o mie de porţii de fasole cu ciolan şi vin fiert. De asemenea, zeci de copii îmbrăcaţi în costume populare vor împărţi în tot oraşul flori şi banderole tricolore. De la ora 18.00, la Casinoul din Sinaia va avea loc un concert susţinut de Gheorghe Zamfir.
Tot pe Valea Prahovei, în staţiunea Buşteni, un hotel de trei stele a pregătit o ofertă specială pentru perioada 28 noiembrie – 1 decembrie. Pentru preţuri care pornesc de la 380 de lei de persoană pentru un sejur, turiştii primesc trei nopţi de cazare cu mic dejun, cină festivă cu foc de tabără în seara de Sfântul Andrei, acces la terenul de sport, parcare şi internet gratuit. Copiii sub şase ani vor fi cazaţi gratuit, iar pentru cei de peste şase ani părinţii vor plăti doar jumătate din preţul pachetului turistic.
Şi în staţiunea Buşteni unii dintre hotelierii care au oferte speciale pentru 1 Decembrie au crescut preţurile pentru această perioadă. Astfel, o pensiune care închiriază o cameră dublă cu preţuri pornind de la 50 de lei pe noapte, a stabilit ca tarif, pentru 1 Decembrie, 100 de lei pe noapte pentru camera dublă, cu condiţia ca turiştii să închirieze cel puţin trei nopţi.
O altă pensiune care, în mod normal, în cursul săptămânii închiriază o cameră dublă cu 80 de lei pe noapte are pachete speciale pentru perioada 27 noiembrie – 1 decembrie la preţul de 360 de lei pentru patru nopţi de cazare sau 300 de lei pentru trei nopţi de cazare pentru o cameră dublă.
În staţiunea Buşteni, reprezentanţii autorităţilor şi membrii Batalionului 21 Vânători de Munte vor depune coroane de flori cu ocazia Zilei Naţionale.
Şi în staţiunea Azuga sunt proprietari de pensiuni care au oferte speciale de 1 Decembrie. Astfel, o pensiune de patru stele închiriază pentru 149 de lei pe noapte camera dublă, oferta incluzând cazare, mic dejun, iar vinul fiert, ceaiul şi cafeaua sunt din partea casei.
Cei care au un buget generos şi vor lux, o unitate de cazare de cinci stele, situată la aproximativ 20 de kilometri de Sinaia, în judeţul Dâmboviţa, a pregătit o ofertă specială, la preţuri care pornesc de la 170 de euro de persoană şi cu discounturi pentru cei care poartă numele Andrei sau Andreea. Astfel, un pachet cu trei nopţi de cazare cu mic dejun, cină şi masă festivă costă 170 de euro de persoană, iar preţul creşte la 190 de euro de persoană pentru cei care doresc pensiune completă. În aceeaşi unitate de cazare de cinci stele, patru nopţi de cazare cu demipensiune costă 220 de euro de persoană, iar cu pensiune completă preţul creşte la 240 de euro de persoană. Copiii cu vârste de peste şase ani vor plăti separat, în funcţie de vârstă şi de pachetul turistic ales. Pachetele turistice includ nu doar cazare şi masă, ci şi acces nelimitat la piscină, saună, fitness, teren de sport, dar şi late check-out. Gazdele promit clienţilor preparate naturale şi „fără bazaconii” la restaurant, plimbare gratuită cu ponei, pentru copii, şi alte posibilităţi de petrecere a timpului liber.
În judeţul Braşov, hotelierii din staţiunile Predeal şi Poiana Braşov au oferte last-minute pentru cei care vor să petreacă de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie la munte. De asemenea, turiştii care vor ajunge în aceste staţiuni ar putea să schieze sau să se dea cu sania pe pârtii pentru prima dată în acest sezon.
Turiştii care aleg să petreacă minivacanţa în Poiana Braşov, la un hotel de patru stele vor plăti 148 de lei de persoană pe noapte, în camera dublă. În pachetul de minim două nopţi, turiştii au parte de cazare cu mic dejun şi cina tradiţională, acces la piscină, saună, salină şi fitness.
Un alt hotel de patru stele din staţiune oferă, la preţul de 119 euro pe noapte pentru o cameră dublă, pentru un sejur de minim trei nopţi. cazare cu mic dejun pentru doi adulţi şi doi copii (până la 12 ani), cină barbecue în 29 noiembrie, cu program artistic live, tombolă. Ca bonus, turiştii vor avea două şedinţe de masaj la Sport Wellness Spa, la alegere. Copiii vor avea program zilnic de activităţi în aer liber – drumeţii, vânătoare de comori şi excursie la Rezervaţia de urşi de la Zărneşti. De asemenea, turiştii vor avea acces gratuit la piscină, jacuzzi, saune, fitness, salon de relaxare şi hot tub-ul exterior.
O vilă de trei stele din Poiana Braşov îşi aşteaptă clienţii cu un pachet de 69 de euro de persoană pe zi, preţul fiind valabil pentru un sejur de trei nopţi cu demipensiune şi cină festivă.
De asemenea, hotelierii din Predeal au pregătit oferte pentru turişti în această minivacanţă.
Astfel, la o vilă de patru stele, turiştii trebuie să plătească între 440 de lei pentru două persoane, pentru două nopţi, şi 970 de lei pentru două persoane, pentru cinci nopţi. În pachet este inclus micul dejun – bufet suedez, cina festivă de Sfântul Andrei, muzică live, cabaret, dansuri tradiţionale şi tombolă. De 1 Decembrie turiştii vor fi întâmpinaţi cu ţuică şi pâine tradiţională, foc de tabără şi vin fiert. De asemenea, ei vor avea acces gratuit la spa (saună, jacuzzi şi fitness).
O altă vilă de patru stele din Predeal le oferă turiştilor pasionaţi de munte cazare cu mic dejun, la preţuri între 544 şi 596 de lei de persoană pentru patru nopţi, incluzând o seară cu petrecere în aer liber, în jurul focului de tabără, cu vin fiert şi un mixt grill la cărbuni. Cei care poartă numele de Andreea sau Andrei vor fi sărbătoriţi cu şampanie, tort, bal mascat şi jocuri distractive.