Minivacanţa de 1 Mai şi Paşte în staţiunile de la munte. Cât costă un sejur

Hotelierii şi proprietarii de pensiuni din Braşov şi de pe Valea Prahovei scot la vânzare pachete turistice pentru 1 Mai şi Paşte la preţuri care pornesc de la 240 de lei de persoană pentru un sejur şi pot ajunge la peste o mie de euro, pensiunile rurale având şi oferte dedicate familiilor.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 10:51
Minivacanţa de 1 Mai şi Paşte în staţiunile de la munte. Cât costă un sejur

În judeţul Braşov, cele mai ieftine alternative de petrecere a sărbătorilor de Paşte în stil tradiţional sunt oferite de pensiunile şi vilele incluse în Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care pun la dispoziţie aproximativ 3.000 de locuri de cazare la Bran, Moeciu, Poiana Mărului, Râşnov, Zărneşti, Săcele sau Buneşti.

Până acum, locurile în pensiunile din aceste localităţi au fost ocupate în proporţie de 70-80 la sută, dar sunt şi pensiuni unde locurile de cazare au fost rezervate în totalitate şi pensiuni unde nu a fost făcută nicio rezervare pentru paşte sau 1 mai, spune Ioana Dodiţă, reprezentant ANTREC Braşov.

„Mulţi turişti au optat pentru pachete de 5 nopţi, ca o vacanţă prelungită de 1 Mai şi Paşte. Preţurile au rămas la fel ca anul trecut, iar proprietarii pensiunilor şi-au făcut în principal tarife pe zi pentru familie, astfel încât fiecare să aleagă să stea cât doreşte”, afirmă reprezentantul ANTREC Braşov.

Preţurile pentru vacanţa de Paşte în pensiunile ANTREC sunt structurate pe pachete de trei sau cinci nopţi, cu demipensiune şi masă de Paşte, cu produse tradiţionale, iar tarifele sunt cuprinse între 250 şi 450 de lei pe zi pentru o familie.

În municipiul Braşov, hotelierii au diverse oferte pentru 1 Mai şi Paşte.

De exemplu, turiştii care se cazează la un hotel de patru stele, unde tarifele sunt de 570 de lei de persoană pentru 5 nopţi sau 635 de lei de persoană pentru 6 nopţi de cazare cu demipensiune şi prânz festiv, beneficiază de 20% reducere la biletul de intrare la Paradisul Acvatic din Braşov, pe durata sejurului.

În Predeal, la o pensiune de 3 stele oferta de 1 Mai şi Paşte porneşte de la 320 de lei de persoană sejurul, fiind valabilă în perioada 28 aprilie – 12 mai.

La o altă pensiune, de 1 Mai şi Paşte cei care se cazează două nopţi, în 1 şi 2 mai, vor plăti 95 de lei pentru o noapte, pentru trei nopţi de cazare (3-5 mai) tariful este 120 lei camera pe noapte, iar pentru cinci nopţi de cazare (1-5 mai) turiştii vor plăti 100 de lei camera/noapte. În aceeaşi staţiune, vacanţa de 1 Mai la un hotel de patru stele costă 270 lei de persoană cu trei nopţi cazare în camera dublă, mic dejun inclus şi masa câmpenească de 1 Mai. La acelaşi hotel, de Paşte preţurile sunt între 600 şi 750 de lei de persoană pentru cazare, pensiune completă, platou tradiţional (gustare rece, ouă roşii, cozonac, pască) în noaptea Învierii, după slujba religioasă şi brunch buffet cu mâncare tradiţională de Paşte – 6 mai.

La o vilă de trei stele în Poiana Braşov, pachetul pentru două persoane, care costă între 780 de lei şi 1.200 de lei camera dublă, include cazare trei nopţi, mic dejun bufet suedez, „dejun pascal” în ziua de Paşte, şi masa de prânz cu borş de miel, pulpă de miel la cuptor, salată, cozonac, palincă sau vinul casei. Copiii sub 7 ani, cazaţi în cameră cu părinţii, au gratuitate la cazare şi mic dejun, copiii între 7 şi 14 ani plătesc 220 de lei, iar cei peste 14 ani – 280 de lei.

Un hotel de patru stele din staţiune oferă a şasea noapte gratuită la cinci nopţi de cazare la un tarif de 120 de lei camera dublă pe noapte, iar o altă ofertă tot la un hotel de patru stele din Poiană este de 350 de lei de persoană pentru 3 nopţi de cazare. Preţul incluse bufet tradiţional de Paşte, prânz în prima zi de Paşte şi mic dejun în fiecare zi. Copiii sub 10 ani au gratuitate în aceeaşi cameră cu părinţii. O vilă de patru stele din aceeaşi staţiune oferă pachete de trei nopţi la preţuri de 660 de lei şi de cinci nopţi la 1.000 de lei camera dublă pentru două persoane.

O ofertă mai costisitoare este la o vilă de cinci stele din localitatea Cristian, unde un sejur de cinci nopţi, în perioada 1 – 6 mai, costă 1.500 de lei camera dublă pe noapte. La aceeaşi vilă, un sejur de minimum trei nopţi, în perioada 3 – 6 mai, este de 1.050 de lei camera dublă pe noapte. Oferta cuprinde şi masa de Paşte şi o gustare în seara de Înviere.

Şi hotelierii de pe Valea Prahovei au pachete turistice speciale pentru Paşte şi 1 Mai, ofertele pentru Paşte incluzând cină festivă, prânz tradiţional, dar şi ateliere de vopsit oră sau concursuri la care turiştii sunt invitaţi să caute şi să găsească ouă de ciocolată pe care gazdele le ascund în diverse locuri.

În multe dintre cazuri ofertele sunt separate pentru perioada care include 1 Mai şi pentru duminica Paştelui.

Şi de data aceasta una dintre cele mai scumpe staţiuni este Sinaia.

De altfel, Sinaia va fi, în această perioadă, singura staţiune unde se vor putea practica sporturi de iarnă. Potrivit primăriei din localitate, pârtiile de mare altitudine din Valea Dorului şi Valea Soarelui, situate la 2000 de metri în Masivul Bucegi, sunt practicabile, stratul de zăpadă pe aceste pârtii depăşind un metru.

În ceea ce priveşte preţurile pachetelor turistice oferite de hotelierii din Sinaia, acestea variază de la câteva sute de lei la câteva sute de euro.

Unul dintre cele mai scumpe hoteluri din staţiune, clasificat în categoria unităţilor turistice cu patru stele, oferă, pentru perioada 1 Mai şi Paşte, pachete turistice care includ trei, patru sau cinci nopţi de cazare.

Un pachet turistic cu trei nopţi de cazare costă, pentru două persoane, 1.450 de lei, în tarif fiind incluse micul dejun, „primire cu ouă, cozonac şi vin roşu”, cină festivă în noaptea de Înviere, acces la centrul SPA şi parcare, în limita locurilor disponibile. Patru nopţi de cazare la acelaşi hotel costă 1.680 de lei, iar pentru cinci nopţi un cuplu va plăti 1900 de lei la acest hotel de patru stele.

Tot la Sinaia, un hotel de trei stele oferă turiştilor pachete separate, pentru 1 Mai şi pentru Paşte. Oferta de 1 Mai este valabilă între 30 aprilie şi 3 mai, costă 540 de lei pentru două persoane cazate în cameră dublă standard şi include mic dejun, prânz festiv în 1 mai, atelier de creaţie şi divertisment pentru copii. Acelaşi pachet costă 600 de lei dacă turiştii aleg o cameră dublă de lux sau 720 de lei dacă vor să se cazeze în apartament. Oferta de Paşte a aceluiaşi hotel este considerabil mai scumpă. O minivacanţă de trei zile, între 3 şi 6 mai, costă 895 de lei pentru un cuplu care se va caza într-o cameră dublă standard. Pachetul turistic include mic dejun, cină înainte de slujba de Înviere, „trataţie” după slujba de Înviere, prânz tradiţional în ziua de Paşte. În plus, turiştii beneficiază de „servicii suplimentare” precum atelier de vopsit ouă pentru copiii cu vârste de peste patru ani, „concurs de aflat ouă de ciocolată” pentru copii sau „happy hour pentru tătici” în restaurantul hotelului, în respectiva oră preţurile băuturilor fiind cu zece la sută mai mici.

Cei care aleg să se cazeze la vilă în Sinaia beneficiază de preţuri mult mai mici faţă de cele ale hotelurilor.

Astfel, o vilă de trei stele oferă un pachet turistic denumit „Minivacanţa de primăvară”. Valabil pentru perioada 30 aprilie – 7 mai, pachetul turistic pentru o persoană include şapte nopţi de cazare cu mic dejun, barbeque pe 1 Mai şi brunch în ziua de Paşte. La aceeaşi vilă, turiştii care vor să petreacă doar sărbătorile de Paşte vor plăti 315 lei de persoană pentru trei nopţi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun şi brunch în ziua de Paşte.

La Buşteni, un hotel de trei stele oferă pachete turistice separate pentru 1 Mai şi Paşte. Tarifele pentru 1 Mai sunt cuprinse între 435 şi 1.500 de lei pentru trei nopţi de cazare. În funcţie de tipul camerei în care se face cazarea, oferta include şi mic dejun, acces la internet, la teren de tenis şi parcare gratuită. În plus, copiii până în 6 ani au gratuitate, iar cei între 6 şi 12 ani plătesc doar jumătate din tarif. La acelaşi hotel de trei stele din Buşteni oferta pentru Paşte este structurată pe pachete turistice de două, trei sau patru nopţi şi are preţuri care pornesc de la 270 de lei pentru două nopţi de cazare.

Vilele din Buşteni au preţuri mai mici, cazarea pentru o persoană în camerele pensiunilor pornind de la câteva zeci de lei pe noapte.

Turiştii care vor vacanţă de lux pe Valea Prahovei pot alege un hotel de cinci stele din Azuga. Acest hotel oferă pentru 1 Mai un pachet turistic care costă 280 de euro pentru trei nopţi, turiştii plătind, de fapt, tariful pentru două nopţi de cazare, a treia fiind gratuită. La acest hotel sunt opţionale cina de 1 mai şi meniul tip grătar, acestea costând suplimentar 20 de euro. La acelaşi hotel din Azuga, pentru perioada Paştelui preţurile pornesc de la 485 de euro pentru trei nopţi de cazare într-o cameră dublă şi depăşesc o mie de euro pentru cinci nopţi de cazare în apartament de lux. Cei care vor plăti aceste preţuri vor beneficia, pe lângă cazare, de mic dejun şi dejun tradiţional de Paşte.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...