Mînzatu: Au fost reclamaţii privind administratori de grant. Aceştia trebuie să aibă vocaţia de a sprijini antreprenoriatul

Fondurile europene pentru start-up-uri trebuie gestionate de organizaţii care "au vocaţia de a crede şi a sprijini antreprenoriatul", a declarat sâmbătă, la Braşov, la o dezbatere organizată de Camera de Comerţ şi Industrie, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, care a menţionat că a primit mai multe reclamaţii de la antreprenori privind organismele intermediare administratori de schemă de grant care ar fi pus "condiţii draconice", restricţionând finanţările.
Economica.net - sâm, 28 sept. 2019, 12:59
Mînzatu: Au fost reclamaţii privind administratori de grant. Aceştia trebuie să aibă vocaţia de a sprijini antreprenoriatul

„Am avut azi, în discuţia cu antreprenorii braşoveni, un mesaj, nu legat de organismele intermediare oficiale care lucrează cu ministerul nostru, ci privind maniera în care noi am finanţat start-up-urile cu fonduri europene prin POCU. (…) Am transmis şi azi antreprenorilor braşoveni că eu cred că fondurile pentru start-up-uri trebuie gestionate de organizaţii cu vocaţie de a crede şi a sprijini antreprenoriatul, cum sunt Camerele de comerţ sau cum e Ministerul pentru Mediul de Afaceri. Şi, astfel, pentru perioada de programare 2021 – 2027, am lansat o temă de discuţie, aceea de a folosi banii europeni pentru start-up-uri prin intermedierea unor entităţi realmente profesionalizate, cum sunt Ministerul pentru Mediul de Afaceri sau Camerele de comerţ”, a spus Mînzatu.

Ea a explicat că s-a ales această cale de a se da banii europeni indirect start-up-urilor, mai întâi către nişte organizaţii – administratorii de schemă de grant, care pot fi de la organizaţii, societăţi de consultanţă, camere de comerţ, universităţi, „aproape oricine a vrut”, care au accesat finanţări de 4-6 milioane de euro din care au oferit pregătire şi subvenţii antreprenorilor.

„Experienţa aceasta a avut şi părţi bune şi părţi nu atât de bune. Trebuie să ne uităm cât de bune calitativ au fost programele de instruire pe antreprenoriat, pentru că am avut feedback de diverse tipuri – că au fost şi programe de o anumită calitate, dar şi mai puţin bune şi, de asemenea, ne-am uitat şi la maniera în care a relaţionat acest administrator cu antreprenorul. Nu sunt puţine cazuri în care am avut reclamaţii că administratorul de grant a cerut antreprenorului o ipotecă sau tot felul de garanţii pe care un antreprenor la început de drum le poate prezenta mai greu. (…) În fiecare situaţie am investigat, pentru că noi, MFE, nu am impus prin ghid şi nici nu ne dorim ca cei care lucrează cu fonduri europene să-i restricţioneze, să-i condiţioneze, să-i pună să-şi ipotecheze apartamentele. S-a dovedit că erau organizaţii care nu aveau curajul, mecanismele interne necesare să-şi asume această relaţie cu antreprenorul, voiau să se asigure că, în cazul în care se întâmplă ceva cu cel care primeşte subvenţia, îşi pot recupera acei bani”, a spus Mînzatu.

Potrivit ministrului, pentru a se evita astfel de situaţii, MFE a publicat o metodologie prin care precizează că se ocupă de recuperarea banilor în cazul în antreprenorul nu-şi poate îndeplini planul de afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar estimează că prețurile pentru înnoptările turiștilor la unitățile de cazare din țară vor crește cu 30% în această vară
Guvernul bulgar estimează că prețurile pentru înnoptările turiștilor la unitățile de cazare din țară vor crește ...
Preţurile pentru înnoptările turiştilor în unităţile de cazare din Bulgaria ar urma să crească în sezonul de vară cu 30%, a reieşit în urma discuţiilor purtate la Burgas de......
Companiile de asigurări sprijină activitatea service-urilor care repară mașini la negru –  POSA
Companiile de asigurări sprijină activitatea service-urilor care repară mașini la negru – POSA
Companiile de asigurări din România contribuie indirect la proliferarea service-urilor nefiscalizate, prin promovarea și ...
Ministerul Economiei: Aprope 2,4 milioane de turiști străini au vizitat România anul trecut, în creștere cu 13,5% față de 2023
Ministerul Economiei: Aprope 2,4 milioane de turiști străini au vizitat România anul trecut, în creștere cu 13,5% față ...
România a fost vizitată anul trecut de aproape 2,4 milioane de turişti străini, în creştere cu 13,5% faţă de anul ...
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, arestați preventiv în dosarul Nordis
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, arestați preventiv în dosarul Nordis
Fosta deputată PSD Laura Vicol şi soţul acesteia, Vladimir Ciorbă, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în ...