MIPE: Comisia Europeană a adoptat Programul de Dezvoltare Durabilă. Finanțări masive vor fi acordate pentru alimentarea cu apă și eficiență energetică
Odată cu aprobarea PDD, nouă din cele 16 Programe aferente Politicii de Coeziune 2021 – 2027 sunt aprobate, precizează ministerul.
„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Dezvoltare Durabilă, aferent perioadei de programare 2021-2027. Programul Dezvoltare Durabilă beneficiază de o alocare totală de 5.254.203.319 euro şi va crea premisele pentru realizarea coeziunii sociale, economice şi teritoriale prin sprijinirea unei economii cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră, astfel încât să se atingă neutralitatea climatică până în 2050 şi să se asigure utilizarea eficientă a resurselor naturale”, se specifică într-un comunicat transmis de MIPE.
Programul Dezvoltare Durabilă va finanţa din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC) mai multe priorităţi de investiţii: infrastructura de apă şi apă uzată (2.937.775.940 de euro); managementul deşeurilor (480.000.000 euro); conservarea biodiversităţii (111.764.706 euro); calitatea aerului şi decontaminarea siturilor poluate (88.235.295 de euro); managementul riscurilor (51.881.857 de euro); adaptarea la schimbările climatice prin îmbunătăţirea eficienţei energetice, creşterea gradului de utilizare a energiei regenerabile şi dezvoltarea sistemelor inteligente de energie (1.118.545.521 de euro).
„România are parte de un moment important astăzi pentru ceea ce înseamnă îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. Vorbim despre investiţii record pentru adaptarea la schimbările climatice prin creşterea eficienţei energetice şi dezvoltarea sistemelor inteligente de energie, infrastructura de apă şi apă uzată, decontaminarea siturilor poluate şi managementul riscurilor. Avem garanţia că toate cele 21 de proiecte, cu valoare de 4,5 miliarde euro, pe care le avem în pregătire, vor însemna racordarea la reţeaua de apă a peste două milioane de beneficiari. Iar aceste proiecte sunt doar o mică parte dintre obiectivele pe care le avem prin Programul Dezvoltare Durabilă. Conform analizelor disponibile, gradul de conectare a populaţiei la reţeaua de apă, după finalizarea tuturor investiţiilor din bani europeni, va fi de peste 85%”, a transmis ministrul de resort, Marcel Boloş.
Operaţiunile de importanţă strategică care se vor sprijini prin PDD cu perioadă de implementare intervalul 2021-2029 vor fi: dezvoltarea reţelelor inteligente de electricitate (Smart Grids);
investiţii integrate de dezvoltare a sistemelor de apă şi apă uzată care contribuie la conformarea cu directivele; îmbunătăţirea modului de gestionare a deşeurilor municipale în vedere asigurării tranziţiei spre economia circulară; îmbunătăţirea monitorizării calităţii aerului pentru îndeplinirea cerinţelor de monitorizare şi reducere a emisiilor rezultate din directive; investigarea preliminară şi detaliată a siturilor contaminate.
Prin investiţiile ce se vor realiza se au în vedere următoarele rezultate majore: 3.768 km conducte noi sau optimizate pentru sistemele de distribuţie din reţeaua publică de alimentare cu apă; 3.209 km conducte noi sau optimizate pentru reţeaua publică de colectare a apelor uzate; capacităţi suplimentare pentru reciclarea deşeurilor pentru o cantitate de 360.000 tone/an; protejarea a 116,955 ha din suprafaţa siturilor Natura 2000 care fac obiectul unor măsuri de protecţie şi de refacere; protecţia şi restaurarea a 2.310 ha de ecosisteme degradate din afara siturilor Natura 2000; creşterea suprafeţei acoperite de sisteme de monitorizare a poluării aerului instalate în 54 de zone de calitate a aerului; investigarea a 1.183 situri potenţial contaminate; protejarea a 955 ha împotriva inundaţiilor prin infrastructuri verzi construite sau optimizate pentru adaptarea la schimbările climatice; lucrări noi sau de consolidare pentru protecţia împotriva inundaţiilor pentru 4,5 km în zona de coastă; 155 km de conducte ale reţelei de termoficare şi răcire centralizată nou construite sau îmbunătăţite; 259 de întreprinderi sprijinite pentru investiţii în eficienţă energetică; capacitate de producţie suplimentară de 14 MW pentru energia din surse regenerabile şi 1.437 km conducte ale reţelei de transport şi distribuţie a gazelor nou construite sau îmbunătăţite.
În luna octombrie a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune şi cel al Politicii Maritime şi Pescuit pentru perioada de Programare 2021 – 2027. Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa 16 programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.
Până la acest moment au fost deja toate variantele finale ale programelor, 9 dintre ele fiind deja aprobate. Primul program aprobat de Executivul european din Politica de coeziune 2021-2027 a fost Programul Asistenţă Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro. Ulterior, şapte din cele opt Programe Regionale au primit avizul pozitiv al Executivului european.