MIPE: Județul Olt va primi aproape 207 milioane de euro bani europeni pentru finanțarea infrastructurii de apă

Comisia Europeană a transmis Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) aprobarea pentru finanţarea cu 206,984 de milioane de euro a ''Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Olt'', program selectat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 sept. 2021, 20:52
MIPE: Județul Olt va primi aproape 207 milioane de euro bani europeni pentru finanțarea infrastructurii de apă

Potrivit unui comunicat al MIPE, CE menţionează, în decizia de finanţare, că România a furnizat toate informaţiile necesare privind acest proiect, în conformitate cu articolul 101 din Regulamentul UE nr. 1303/2013.

Cererea de finanţare a fost prezentată Comisiei Europene în luna martie, se precizează în comunicatul MIPE.

Finanţările totale aprobate pentru infrastructura de apă şi de canalizare în cadrul POIM 2014-2020 sunt de 5,150 miliarde de euro, din care pentru 3,181 miliarde de euro au fost acordate decizii de finanţare, alte 20 de proiecte fiind în curs de aprobare, conform comunicatului MIPE.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Guvernul României au adoptat în luna august o decizie destinată accelerării aprobării proiectelor majore de apă şi canalizare.

Astfel, memorandumul propus de MIPE introduce măsuri de flexibilizare a procesului de aprobare a proiectelor, permiţând semnarea, în prima fază, a contractelor de finanţare pentru 14 proiecte majore de investiţii în infrastructura de apă şi apă uzată.

Contractele, în valoare de circa 3,17 miliarde de euro, vor avea incluse clauze rezolutorii care permit demararea rapidă a implementării proiectelor prin iniţierea procedurilor de achiziţie publică, se menţionează în comunicatul MIPE.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a semnat OMV Petrom cu nemții de la Uniper contractul de vânzare a gazelor din Marea Neagră
De ce a semnat OMV Petrom cu nemții de la Uniper contractul de vânzare a gazelor din Marea Neagră
OMV Petrom, unul dintre titularii blocului Neptun Deep din Marea Neagră românească, alături de compania de stat Romgaz, spune că practica de a contracta în avans gazele care urmează să fie......
Credit Europe Bank SA a finalizat procesul de fuziune cu banca-mamă
Credit Europe Bank SA a finalizat procesul de fuziune cu banca-mamă
Credit Europe Bank (România) SA a finalizat procesul de fuziune cu banca-mamă Credit Europe Bank NV, iar începând cu ...
Deși prețurile locuințelor din România nu au crescut în ritmul din alte țări estice, chiriile rămân mai accesibile
Deși prețurile locuințelor din România nu au crescut în ritmul din alte țări estice, chiriile rămân mai accesibile
Creșterea salariilor medii într-un ritm mai rapid decât majorarea prețurilor a îmbunătățit accesibilitatea locuințelor ...
Ce preţuri vor plăti români pentru energie electrică şi gaze după 1 aprilie 2025 – Trei scenarii pentru facturile populației (AEI)
Ce preţuri vor plăti români pentru energie electrică şi gaze după 1 aprilie 2025 – Trei scenarii pentru facturile ...
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale şi creşteri de taxe, vine şi cu întrebări referitoare la preţurile ...