MIPE: Un milion de familii și-au plătit până acum utilitățile folosind cardurile de energie acordate de Guvern

În perioada 20 februarie - 27 martie 2023 au fost efectuate un milion de plăţi prin cardurile de energie, în valoare totală de peste 250 de milioane de lei, iar 138.882 de plăţi au fost operate online, prin platforma pusă la dispoziţie de Poşta Română, a anunţat, luni, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 27 mart. 2023, 21:18
MIPE: Un milion de familii și-au plătit până acum utilitățile folosind cardurile de energie acordate de Guvern

„Deşi prima tranşă se poate utiliza până la sfârşitul lunii iunie, în prima lună un milion de familii şi-au plătit deja facturile cu cardul de energie. După cum ştiţi, ele au ajuns în 2,1 milioane de gospodării din România (…) Datorită modului accesibil în care am gândit sistemul de plată cu cardul de energie şi mobilizării exemplare a tuturor celor implicaţi în acest proiect, vedem cum în 10 zile s-au făcut 500.000 de noi plăţi”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Conform datelor MIPE, cele mai multe plăţi cu cardurile de energie au fost făcute în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Bacău. În Capitală au fost făcute deja 120.000 de plăţi cu cardurile de energie, pe locurile următoare fiind judeţele Suceava (41.000 de plăţi) şi Bacău (35.500 de plăţi).

Până în prezent, 2.110.134 de carduri de energie au ajuns la românii vulnerabili. Urmează ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluţionează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate 6.089.

De asemenea, în luna martie au fost preluate alte 51.924 de declaraţii pe propria răspundere, iar dacă se descoperă noi beneficiari eligibili li se vor emite şi distribui cardurile. În luna februarie, alte 458.323 de declaraţii au fost colectate care au generat 358.054 de carduri noi.

În total, beneficiază de această măsură aproximativ 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare şi poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...