Mircea Coșea: Să nu devenim victimă colaterală a războiului comercial dintre SUA şi China

În acest context, nevoia de capital devine esențială pentru România. Fără o puternică finanțare, economia noastră nu numai că nu va putea depăși traumele crizei covid dar nici nu va putea să-și depășească condiția de țară subdezvoltată față de media europeană.

”Reclădirea” economiei românești, de care vorbea programul de guvernare, încă nu beneficiază de finanțare, bugetul fiind într-un deficit periculos, fondurile europene sunt încă departe de a deveni operaționale, singura sursă de finanțare rămasă la îndemâna decidenților politici fiind împrumuturile. Evident, există și reversul medaliei. Rata de îndatorare a crescut într-un ritm galopant cu dobânzi superioare mediei europene având drept consecințe nu doar amanetarea viitoarelor generații dar și alterarea credibilității și predictibilității economiei românești pe piața internațională a capitalului.

Una dintre soluțiile salvatoare pentru finanțarea economiei, mai ales în condițiile actualei crize, sunt investițiile străine. Atragerea capitalului străin rămâne una dintre cele mai importante și oportune căi pe care România o poate urma, nu numai pentru depășirea atualei situații, dar și pentru garantarea unui progres constant în direcția modernizării și eficientizării economiei.

O problemă care mă preocupă din acest punct de vedere este faptul că se remarcă o anumită poziție politică pe care România o practică în atragerea investițiilor străine, adică începe să aibă o politică de evaluare a capitalului străin nu în funcție de importanța lui economică, ci în funcție de importanța lui politică.

Statistica arată că nu avem rezultate notabile în domeniul atragerii capitalului străin. România se afla pe locul 19 în Uniunea Europeană după valoarea stocului investiţiilor străine directe în 2017, cu un total de 88,1 mld. dolari, fiind depăşită de Ungaria, arată un raport al United Nations Conference on Trade and Development (UNCTAD).

Același raport, care analizează date din 2000, 2010 şi 2017 privind evoluţia stocului ISD în state membre ale Uniunii Europene arată că în 2010 România se afla pe locul 20 în topul european, iar în 2000 (când nu era în UE), piaţa locală era pe locul 17 în ierarhia europeană cu un stoc al  ISD-urilor de 6,9 mld. dolari.

Situația a înregistrat un trend descrescător odată cu declanșarea pandemiei, investiţiile străine directe au scăzut cu peste 70% în primele două luni din 2020, la 409 milioane de euro, comparativ cu 1,404 miliarde de euro în perioada similară din 2019, conform datelor Băncii Naţionale a României. Trendul a continuat, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România reducându-se la 352 milioane de euro în primele şase luni ale anului 2020, comparativ cu 2,697 miliarde de euro în perioada ianuarie – iunie 2019, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate la începutul lunii octombrie 2020.

Potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primul semestru al anului în curs, cu 41,41%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 1.674 de unităţi. Cele 1.674 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 3,841 milioane de dolari, în scădere cu 55,6% faţă de ianuarie – iunie 2019.

În actualul context al pieței occidentale de capital încă nerefăcută complet după criza din 2007 și profund afectată de efectele crizei covid, dinamica investițiilor străine pierde viteză și cunoaște o tendință de blocare adoptând o poziție de expectativă în lipsa unor clarificări și a predictibilității necesare stabilirii termenelor și obiectivelor viitoare . Literatura occidentală a denumit această mișcare lentă a capitalurilor ”mers de melc” ( ”marche de l’escargot” : vezi Les Rencontres Économiques d’Aix-en-Provence 2020. Le cercle des economists).

Spre deosebire de piața occidentală, cea asiatică, prioritar chineză, oferă mari disponibilități de finanțare printr-o politică susținută de investire în zona europeană.

Multe țări europene, membre al Uniunii Europene au beneficiat după 2010 de o finanțare a economiilor lor prin atragerea de capital investițional din China. De altfel, analizele remarcă aportul pe care aceste investiții l-au avut la depășirea efectelor crizei din 2007. ( vezi : European Commission ” 2013 the EU and China launched negotiations for an Investment Agreement. ”)

China a investit cel puțin 145 de miliarde de euro în Europa din 2010 până în prezent. Investițiile directe ale Chinei în Uniunea Europeană au crescut la 20,1 miliarde de euro în 2010 și la 37,2 miliarde de euro în 2016, potrivit datelor de referință ale firmei americane Rhodium Group. Italia a devenit prima putere G7 care a semnat un Memorandum de Înțelegere pentru integrarea „Drumurilor Mătăsii”, proiectul colosal de infrastructură condus de Beijing, după alte țări europene (Platforma 17+1). Grecia și-a concesionat portul Pireu gigantului chinez de marfă Cosco în 2016, care controlează și porturile de containere Valencia și Bilbao din Spania. Portugalia a încheiat legături strânse cu Beijingul în urma crizei financiare, primind, potrivit lui Rhodium, 6 miliarde de euro din capitalul chinez, care a vizat prima sa bancă privată, asigurătorul Felidade și administratorul rețelei de electricitate (REN).
Lisabona nu s-a opus ofertei de preluare lansate de China Three Gorges pentru firma Energias de Portugal (EDP), cel mai mare grup al țării.

Ungaria are un acord cu China în valoare de peste 3 miliarde de dolari, ce se va materializa în investiții în sectoarele de energie, telecomunicații și aparatură electro-casnică.

Tabel: Comerțul UE-China ( export China spre UE; export UE spre China)

Dinamica relațiilor economice dintre China și Europa este însă influențată, din perioada 2017-2018, de consecințele războiului comercial dintre SUA și China, declanșat de către administrația Trump. Mai mult, în mijlocul crizei de a Covid-19, Donald Trump a introdus pe lista neagră a protecționismului un număr tot mai mare de firme chineze și a cerut companiilor care lucrează cu acestea să înceteze orice colaborare tehnică sau financiară.

Aceste decizii au completat un arsenal de măsuri protecționiste luate de Statele Unite începând din 2017-2018. Nu mă preocupă aici toate măsurile protecționiste luate începând din 2017 de către Statele Unite, nici ostilitatea sa sistematică față de multilateralism ca mijloc de soluționare a conflictelor și de organizare a cooperării între națiuni, nici preferința lor pentru bilateralism, acolo unde puterea lor le permite să-și impună alegerile. Mă concentrez asupra conflictului Washington-Beijing și, în special, asupra a ceea ce se află în centrul acestui conflict și determină cele mai virulente atacuri ale administrației Trump, și anume sectoarele revoluției digitale, inclusiv telecomunicațiile și componentele electronice strategice care au dus la interzicerea Huawei.

China a câștigat un avans considerabil în domeniul 5G. Într-o lume în care toate telefoanele noastre, obiecte, mașini vor fi conectate permanent prin 5G, este un parametru cheie pentru a deveni lider mondial.

Desigur, Donald Trump nu poate accepta să fie depășit de China din punct de vedere al inovării și tehnologiei. Donald Trump își bazează campania electorala 2020 pe politica sa comercială și pe promovarea Americii ca lider de necontestat. Prin urmare, este important să arate că nu se teme de China și de puterea sa de piață, ci și că o poate ataca și câștiga piețe. Președintele american vrea să pună capăt influenței tehnologice a Chinei și să o împiedice să devină numărul unu mondial. Ca urmare, Huawei, fiind cea mai avansata companie high-tech pentru dezvoltarea si implementarea tehnologiei 5G, a devenit ținta ideală.

Stricto sensu, războiul comercial declanșat de căte administrația Trumpar ar trebui să aibă efecte doar la nivelul celor doi beligeranți dar, având în vedere că aceștia sunt cei mai mari actori economici globali, întreaga economie mondială va resimți efectele războiului într-o manieră directă sau indirectă. Este un fapt inevitabil.

Ceea ce este evitabil este pericolul devenirii de bună voie victimă colaterală a acestui război. Cu alte cuvinte, pericolul constă în acceptarea poziției unuia dintre beligeranți renunțând deliberat la realizarea propriului interes.
România este acum în pericol de a deveni o victimă colaterală a războiului comercial SUA-China. Astfel, România a fost prima țară din lume care, în plin război comercial între SUA și China, a semnat un Memorandum 5G cu SUA, un act al cărui scop ar fi eliminarea folosirii echipamentelor chinezilor de la Huawei.

Pe de altă parte trebuie spus că România a fost printre primele țări din UE care a lansat servicii 5G, chiar cu echipamente Huawei, fără a exista nicio suspiciune privind eventuale intenții de spionaj și fără să fi existat nicio plângere prinvind calitatea echipamentului folosit. Fără îndoială, cooperarea cu Huawei a adus și aduce beneficii statului român.

De ce trebuie să renunțăm? De ce trebuie să urmăm în contra interesului nostru interesul electoral al domnului Donald Trump?

Unul dintre răspunsurile aflate în circulație pe piața analiștilor politici este acela că avem parteneriat strategic cu SUA. Slavă Domnului că îl avem, dar acesta nu presupune renunțarea la unele avantaje economice naționale doar pentru a urma drumul unei politici protecționiste impuse din afară.

Conform unei analize publicate de mass media centrale la finalul lunii august, dacă Legea 5G ( Proiectul de lege privind implementarea tehnologiei 5G) intră în operaționalitate operatorii și consumatorii români vor suferi pierderi economice de 9,35 miliarde de euro, iar rețeaua operatorilor de telefonie mobilă va fi instabilă cel puțin timp de doi-trei ani. Compania Huawei nu va putea participa la construcția de rețele de comunicații a României. Operatorii vor fi forțați să înlocuiască un număr mare de dispozitive existente. De asemenea, operatorii vor achiziționa dispozitive de rețea wireless și fixă de la alți furnizori la un preț mai mare, necesitând o investiție suplimentară de 4,17 miliarde de euro și costuri de proiectare. În timpul înlocuirii rețelei, operatorii vor suferi o pierdere de venituri de 330 de milioane de euro. Companiei Huawei i se va interzice să participe la construcția 5G în România, dar datorită faptului că nu există concurență suficientă între furnizorii de echipamente, costul rețelelor 5G din România va crește cu 850 de milioane de euro, ceea ce nu este propice pentru operatorii români care utilizează tehnologii avansate pentru construirea rețelelor 5G.

Din punctul meu de vedere, pentru a nu deveni victimă colaterală a unui război comercial între două mari puteri economice trebuie să avem o concepţie foarte clară în legătură cu atragerea investiţiilor străine şi cu utilizarea lor. Trebuie să avem o politică bazată pe interesul nostru, nu dictată din alte părţi.

Trebuie să ne gândim de unde putem lua capital mai ieftin şi mai productiv , urmându-ne propriul interes indiferent de presiunile politice pe care le vom suporta. Suntem prea săraci pentru a sacrifica interesul nostru economic pe altarul unor argumente politice conjuncturale.