Mircea Diaconu, nominalizat ministru al Culturii, este în litigiu cu ANI pentru incompatibilitate

Economica.net
02 05. 2012

Litigiul cu ANI a pornit după ce, în 27 ianuarie 2011, inspectorii de integritate au constatat că senatorul PNL Mircea Diaconu este în incompatibilitate din 2008, el fiind atât parlamentar, cât şi director-manager al Teatrului Nottara.

Diaconu a contestat în instanţă actul de constatare al ANI, însă a pierdut faza de fond a procesului. În 16 septembrie 2011, Curtea de Apel a respins contestaţia actorului.

Câteva luni mai târziu, Diaconu a anunţat că-şi dă demisia din funcţia de la Nottara.

„(Demisia mea, n.r.) Are într-un fel legătură cu decizia ANI, pentru că există deja şi o hotărâre judecătorească, de Curte de Apel, deci intermediară, prima care a apărut, care constată incompatibilitatea celor două funcţii, dar mă consideră de bună credinţă şi nu poate nimeni să se îndrepte spre mine cu nicio sancţiune de niciun fel. Dacă e vreo eroare, aceea e la Senat, şi nu la mine”, a declarat Mircea Diaconu în decembrie anul trecut, invocând o adresă prin care Senatul i-ar fi confirmat, la preluarea mandatului său de parlamentar, că nu ar fi în incompatibilitate.

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a declarat, marţi noapte, agenţiei MEDIAFAX că Diaconu se află încă în proces cu ANI pe tema incompatibilităţii acestuia, următorul termen al procesului urmând să aibă loc la instanţa supremă în această lună.

Pe de altă parte, ca urmare a aceleiaşi investigaţii declanşate împotriva lui Diaconu, ANI a sesizat, în octombrie 2011, procurorii Parchetului instanţei supreme în legătură cu un posibil abuz în serviciu şi un posibil conflict de interese al lui Mircea Diaconu, senator şi încă director la Nottara, pentru că ar fi favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la teatru.

La începutul acestui an, Diaconu a fost într-o dimineaţă la Parchetul instanţei supreme, însă a evitat să dezvăluie motivul prezenţei sale acolo. Nici Parchetul nu a dat vreo informaţie despre stadiul anchetei care l-ar viza pe Diaconu.