Mircea Duşa anunţă că americanii vor face exerciţii militare în România, cu avioane F-16

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat luni că mai multe avioane americane F-16 vor veni săptămâna aceasta în România pentru a participa la diverse exerciţii în spaţiul aerian al ţării noastre, precizând că acestea nu au legătură cu situaţia din Ucraina.
Economica.net - lun, 07 apr. 2014, 12:19
Mircea Duşa anunţă că americanii vor face exerciţii militare în România, cu avioane F-16

‘Începând din această săptămână vom avea exerciţii comune, care nu au nicio legătură cu situaţia din Ucraina, pentru că ele au fost planificate de anul trecut, pe aviaţie de vânătoare şi supraveghere aeriană. Avioane F-16 vor fi, începând din această săptămână, prezente la aceste exerciţii’, a arătat Mircea Duşa, care nu a făcut public numărul avioanelor americane care urmează să vină în România.

Întrebat de presă dacă avioanele sporesc garanţiile de securitate a României, ministrul a afirmat: ‘Când am intrat în NATO ne-am asumat anumite capabilităţi pe care România trebuie să le păstreze şi să le menţină operative. Sigur, când apare gestionarea unei situaţii de criză pe articolul 5, pe principiul apărării colective, aceste capabilităţi sunt complementare cu capabilităţile NATO şi ele asigură realizarea obiectivelor şi misiunilor pe care ni le-am asumat’.

Duşa a afirmat că va avea o discuţie telefonică, în cursul zilei de luni, cu secretarul Apărării SUA, Charles Timothy Hagel, cu care va discuta despre perspectivele NATO.

‘Când ne pregăteam să vorbim despre NATO după 2014 şi de retragerea din Afganistan, iată că schimbările geopolitice şi noile situaţii care apar în lume ne pun în postura de a discuta despre obiectivele şi capabilităţi NATO după 2014. Voi aborda şi subiecte ale parteneriatului România-Statele Unite şi capabilităţi militare pe care va trebui să le avem în viitor în România, dar şi în celelalte state care sunt graniţe NATO şi graniţă a Uniunii Europene. O să am o discuţie cu domnul Hagel pe subiecte care vizează supravegherea spaţiului aerian, poliţie aeriană, sisteme de apărare antiaeriană, sisteme de securitate pe Marea Neagră’, a arătat ministrul Apărării.

Referitor la informaţiile potrivit cărora avioane ruseşti au survolat spaţiul aerian bulgar în apropierea spaţiului aerian al României, Duşa a spus că ’24 de ore din 24, aviaţia militară a forţelor aeriene supraveghează spaţiul aerian al ţării’.

‘Împreună cu forţele NATO, cu acel avion Awaks, de supraveghere aeriană, forţele aeriene române execută misiunea de supraveghere şi a poliţiei aeriene. Aşa cum ţările NATO, în teritoriul şi în spaţiul aerian al ţărilor NATO, fac supravegheri aeriene şi alte state, care nu sunt membre NATO, pe zonele unde nu încalcă tratatele internaţionale, graniţele şi spaţiul aerian al altor ţări, fac supraveghere aeriană. Există capacitate de intervenţie pentru aceste avioane. Sunt anumite proceduri. Comenzile se dau de la centrul de coordonare NATO din Spania şi misiunile se execută conform comenzii. Şi alte state execută misiuni de supraveghere aeriană în spaţiul aerian al statelor respective, aşa cum şi statele NATO execută misiuni de supraveghere aeriană. Faţă de informaţia pe care a dat-o Bulgaria, este normal că dacă un avion de supraveghere aeriană sau de cercetare electronică este pe spaţiul Mării Negre sunt alertate toate forţele aeriene din statele membre’, a adăugat Mircea Duşa.

Duşa a infirmat ideea că o creştere a numărului de militari americani pe teritoriul României la 1.600 ar fi fost planificată înainte de conflictul din Ucraina.

‘Informaţia aceasta a plecat greşit. Am aprobat ca pe Aeroportul Kogălniceanu, pe transport multimodal, retragerea efectivelor din Afganistan să se realizeze pe acest aeroport. Pe baza militară sunt peste 250 de militari care se ocupă de problemele administrative din bază şi, de asemenea, săptămâna trecută am aprobat în CSAT suplimentarea efectivelor de militari americani cu militari din forţele marine care au misiuni de operaţii speciale. Prin legea dată în Parlament pot staţiona în România, în acelaşi timp, până la 600 de militari’, a afirmat Mircea Duşa.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a inclus Monaco în lista statelor care prezintă deficiențe în combaterea spălării banilor, de unde a scos Gibraltarul
Comisia Europeană a inclus Monaco în lista statelor care prezintă deficiențe în combaterea spălării banilor, de unde ...
Comisia Europeană şi-a actualizat, marţi, lista jurisdicţiilor cu grad ridicat de risc care prezintă deficienţe strategice în regimurile lor naţionale de combatere a spălării banilor şi a......
România a primit circa 1,3 miliarde de euro pentru cererea de plată nr. 3 din PNRR. Valoarea netă a acesteia depășește 2 miliarde de euro
România a primit circa 1,3 miliarde de euro pentru cererea de plată nr. 3 din PNRR. Valoarea netă a acesteia depășește ...
România a primit de la Comisia Europeană aproximativ 1,3 miliarde de euro, pentru ţintele şi jaloanele din cererea de ...
Blackstone plănuiește să investească 500 de miliarde de dolari în Europa, în următorii zece ani
Blackstone plănuiește să investească 500 de miliarde de dolari în Europa, în următorii zece ani
Fondul american Blackstone Inc. intenţionează să investească până la 500 de miliarde de dolari în Europa în următorii ...
Investitorii din Polonia cumpără masiv afaceri în România
Investitorii din Polonia cumpără masiv afaceri în România
Companiile poloneze au achiziționat o serie de afaceri românești începând cu 2023 și au vizat sectoare precum turismul, ...