Mircea-Emilian Pârligras, cel mai bun şahist român, în 2011

Mircea-Emilian Pârligras, de la clubul Luxten Timişoara, a fost desemnat cel mai bun şahist român din anul 2011, anunţă federaţia română de specialitate.
Economica.net - vin, 23 dec. 2011, 20:42

Mircea-Emilian Pârligras a declarat vineri pentru Agerpres: ”Anul 2012 vreau să fie şi mai bun decât a fost anul competiţional 2012. Sper să obţin rezultate şi mai bune. Voi participa la întreceri tari. Pentru anul care se termină, peste câteva zile, importantă pentru mine este calificarea la Cupa Mondială, în urma rezultatului obţinut la Campionatul European, din Franţa. Este foarte important pentru mine că am ajuns în turul trei la Cupa Mondială, în Rusia, apoi am avut am avut o comportare foarte bună cu echipa României, la Campionatul European. Am obţinut cu echipa mea de club, Luxten Timişoara, locul 1 în Campionatul Naţional al României”.

Iată clasamentul primilor 10 şahişti:
1) Mircea-Emilian Pârligras, Luxten Timişoara
2) Constantin Lupulescu, Luxten Timişoara
3) Irina Bulmaga, Politehnica Iaşi
4) Cristina Foişor, Luxten Timişoara
5) Levente Vajda, CS Universitar Ploieşti
6) Szabo Gergely, Asociaţia Sah Club Bucureşti
7) David Gavrilescu, CS Tinerii Maeştri Craiova
8) Ionuţ-Ognean Mihnea, CS Şcolar Tg Mureş
9) Radu-Marian Doroş, LPS Satu Mare
10) Liviu Neagu, CS Energy Cameron Câmpina

La solicitarea Colegiului Central de Antrenori, pentru stabilirea acestei ierarhii au fost luate în calcul rezultatele sportivilor care au răspuns favorabil la convocările formulate de Federaţia Română de Şah.

Premiile au fost înmânate de Ionuţ Dobronăuţeanu, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Şah, care a precizat: ”În anul 2011, putem spune că ne lăudăm cu nişte rezultate frumoase, atât la nivelul juniorilor, cât şi la nivelul seniorilor, obţinute de sportivii români. La juniori, avem un titlu mondial şcolar şi un titlu de vicecampion european la categoria 8 ani. Ne bucură faptul că ei nu au apărut întâmplător, ci fac parte din sistemul de pregătire care există în şahul românesc. Foarte sugestivi sunt seniorii de la primele două locuri pe care Federaţie Română de Şah i-a premiat. Ei au un progres foarte mare pe lista clasamentului mondial după coeficientul Elo. Mă refer la Lupulescu, primul loc în clasamentul jucătorilor români şi Pârligras, locul doi în clasamentul făcut după coeficientul Elo”.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...