Mircea Fechet, propus ministru al Agriculturii: De la managementul unei firme la proiecte de mediu

30 10. 2021
fechet

Mircea Fechet s-a născut la 1 iulie 1980, la Bacău.

A absolvit Facultatea de Stiinţa şi Ingineria Alimentelor la Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi (2004), şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative în cadrul Universităţii „George Bacovia”, Bacău (2015). A fost cursant al Şcolii Europene „Ovidiu Şincai” (Consiliul Europei, Strasbourg, Franţa, 2007-2008), conform CV-ului publicat pe site-ul www.mmediu.ro.

A participat, totodată, în perioada 15 februarie-7 martie 2015, la „International Visitor Leadership Program” – Washinghton, New York, Dallas, Salt Lake City, SUA.

A fost director la SC ITELA SRL, între septembrie 2005-septembrie 2008.

În perioada septembrie 2008-mai 2010, a ocupat poziţia de consilier pe fonduri europene în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Locală Bacău.

În intervalele mai 2010-mai 2012 şi martie 2014-februarie 2019, a fost director executiv adjunct la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Bacău, ocupându-se, în principal, de coordonarea implementării proiectului „Managementul integrat al deşeurilor din judeţul Bacău” finanţat prin POS – Mediu, mai scrie sursa citată.

A fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), între mai 2012-martie 2014.

În perioada februarie-decembrie 2019, a fost auditor public extern la Autoritatea de Audit.

A fost reprezentant al României la Agenţia Europeană de Mediu, cu sediul la Copenhaga, Danemarca, în perioada februarie-noiembrie 2020, potrivit www.cdep.ro.

Între decembrie 2019-noiembrie 2020, a fost secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, conform site-ului www.mmediu.ro.

A deţinut funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor în perioada 5 noiembrie-23 decembrie 2020.

Din 21 decembrie 2020 este deputat PNL ales în circumscripţia electorală nr.4 Bacău. Este vicelider al Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor şi vicepreşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic. De asemenea, este membru al Comisiei pentru afaceri europene şi membru al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.

La 4 iulie 2021 Mircea Fechet a fost ales preşedinte al filialei judeţene PNL Bacău, iar din 26 septembrie 2021 este vicepreşedinte PNL pe domeniul mediu, ape şi silvicultură.