Mircea Geoană: Pentru România, integrarea în NATO şi UE, la fel de importante ca Marea Unire

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, la Cluj, că integrarea României în NATO şi UE sunt momente istorice la fel de importante ca Marea Unire şi Mica Unire.
AGERPRES - vin, 24 iun. 2022, 13:42
Mircea Geoană: Pentru România, integrarea în NATO şi UE, la fel de importante ca Marea Unire

„Pentru România, integrarea în NATO se încheie abia în 2022. Am intrat în 2004, dar din punct de vedere militar şi de securitate România va avea, datorită faptului că Rusia este un actor imprevizibil şi agresiv, aceeaşi calitate a securităţii naţionale, cum o are Germania sau Belgia. Nu avem niciun fel de diferenţă între ceea ce are NATO pe flancul estic şi ceea ce are NATO deja în Europa de Vest. Este o schimbare fundamentală. (…) În NATO şi UE este familia naturală a României (…), este casa noastră. (…) Integrarea noastră în NATO şi UE reprezintă – şi va fi în cartea de istorie – un moment la fel de important ca Marea Unire sau Mica Unire, pentru că este de fapt o schimbare de paradigmă, pentru prima dată România are ca aliat şi partener întreg Occidentul democratic”, a afirmat Mircea Geonă, la o dezbatere organizată de Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB).

În aceeaşi dezbatere, el a spus că lumea, umanitatea, trece prin transformări fără precedent.

„Asistăm la una dintre cele mai mari transformări a societăţii umane din istoria speciei noastre. Niciodată nu am avut atât de mulţi factori cumulativi, structurali. (…) Avem o anumită criză a democraţiei şi a modelului capitalist pe care Europa, pentru cinci secole, şi inclusiv România, poate nu tot timpul la fel de organic, dar cine a fost parte din această într-un fel dominaţie a Europei în planul ideilor şi a valorilor; democraţia s-a născut aici, ideile de capitalism modern s-au născut aici şi în cadrul lumii democratice occidentale există în acest moment o mare conversaţie cu privire la nevoia de a ne reîmprospăta democraţia, pentru că este un proiect care nu este static, este foarte dinamic, şi ca în orice altceva în care nu investeşti energie, dragoste şi atenţie, riscă să rămână în spatele aşteptărilor opiniei noastre publice. În domeniul economic, pe lângă marea revoluţie tehnologică, avem o conversaţie puternică cu privire la tipul de capitalism sau tipurile de capitalism, pentru că nu e unul singur, pentru că şi modelul economic trebuie regândit”, a argumentat Mircea Geoană.

UBB şi Institutul Aspen România au organizat, vineri, dezbaterea cu tema „Rolul NATO şi al Uniunii Europene în modernizarea României”, dezbatere la care au participat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi rectorul UBB, prof univ dr Daniel David.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...