Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
În această funcție, Hațegan va raporta directorului general al companiei Babis Mazarakis.
Cu peste 20 de ani de experiență profesională în domeniul telecom și în vânzări și deținând anterior mai multe poziții de conducere, Mircea Hațegan va fi responsabil de implementarea strategiei comerciale a companiei, în concordanță cu obiectivele de business ale acesteia.
Înainte de a se alătura Telekom Romania, în 2014, ca director vânzări Business&ICT, Mircea Hațegan a fost director național de vânzări – segmentul Business – în Telemobil SA/Zapp, director comercial al TIM SA, Managing Director al Nutribon și, din 2021, este directorul echipei de Vanzari Business si Managementul Partnerilor a Telekom Mobile.
El deține o diplomă de licență în Chimie, obținută la Universitatea „Babeș Bolyai”, un Master în Chimie Analitică și Aplicații în Procese Industriale, de la aceeași insituție de învățământ superior. A urmat un număr semnificativ de cursuri de Executive Sales, Business Management, Leadership, precum și Customer Excellence.
Compania îi mulțumește Andreei Cramer, predecesoarea lui Hațegan, pentru contribuția la dezvoltarea Telekom Romania Mobile Communications și îi urează succes în activitățile viitoare