Miroslav Majoroš, Telekom: Vom dezvolta propria infrastructură 4G+. Dacă am începe azi, ar dura doi ani

Economica.net
02 03. 2016
fer43r4g_18885000

„Am câştigat timp (prin acordul cu Orange – n.red.). Suntem mult în urmă cu acoperirea 4G, avem aproximativ 30%, faţă de 74% (din populaţie – n.red.) în cazul Orange. Nu este vorba numai de bani, ci şi de timp. Dacă am începe să investim azi, am ajunge la o acoperire de pestge 70% poate în doi ani. Deci, cred că avem o oportunitate foarte bună să dezvoltăm propria infrastructură. Este mai ieftin să ai propria infrastructură. Reprezintă un obiectiv strategic”, a declarat Majoroš într-o discuţie cu ECONOMICA.NET, la prima conferinţă de presă susţinută de noul CEO al Telekom România, care a preluat mandatul în ianuarie.

Telekom şi Orange au anunţat, în luna februarie, încheierea unor acorduri de network sharing. Clienţii Telekom vor avea, astfel, acces la reţeaua 4G şi 4G+ a Orange, iar compania franceză va putea, în premieră, să lanseze oferte combinate fix-mobil-TV.

CEO-ul Telekom anticipează că primele oferte concrete pentru clienţi rezultate în urma parteneriatului cu Orange vor fi lansate pe piaţă în câteva săptămâni.

„Sunt foarte mulţumit că avem un acord cu Orange. Implementarea platformelor tehnice este un proces complex, deci cred că în câteva săptămâni vor începe programele-pilot, iar în una-două luni sperăm că vom lansa serviciile”, a spus Miroslav Majoroš în timpul conferinţei de presă.

Accesul pe 4G de la Orange se va face fără bătăi de cap pentru clienţii Telekom, promite oficialul grupului german.

Parteneriatul Telekom – Orange are o durată de cinci ani, dar există opţiuni de prelungire.

Telekom România a anunţat, marţi, investiţii de 180 de milioane de euro pentru acest an. Cea mai mare parte din bani va merge către dezvoltarea reţelei de fibră şi extinderea acoperirii 3G/4G.