Mişa: Deficitul bugetar pe ESA este de maxim 2,8%, pentru 2017

Economica.net
23 01. 2018
calcul_bani_taxe_567876543_48078000

‘Suntem într-un deficit ESA de maxim 2,8%, în condiţiile în care ţinta asumată la începutul anului a fost de 2,96%. Deficitul cash este în ţinta de 3%, la 2,96%, în condiţiile în care la începutul anului s-a asumat 2,98%. Deficitul structural va fi mai mic decât cel prognozat la începutul anului şi toţi aceşti indicatori macroeconomici pozitivi ne poziţionează într-o altă relaţie cu partenerii noştri de la Bruxelles’, a spus Mişa.

El a precizat că nu are o problemă dacă va fi schimbat din funcţie.

‘Nu am am o problemă dacă voi fi schimbat din această poziţie. Ce depindea de mine şi de funcţia pe care am ocupat-o, respectiv stabilitatea macroeconomică şi încadrarea în ţinte a fost realizată’, a explicat ministrul Finanţelor.

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 10,2 miliarde de lei (1,21% din Produsul Intern Brut) după primele 11 luni ale acestui an, de la 6,6 miliarde de lei (0,79% din PIB) în primele 10 luni, conform datelor publicate miercuri de Ministerul Finanţelor Publice.

Faţă de primele 11 luni din 2016 deficitul bugetului general consolidat aproape s-a dublat, de la 5,5 miliarde de lei (0,72% din PIB) în perioada ianuarie – noiembrie 2016 la 10,2 miliarde de lei în aceeaşi perioadă din acest an.

Conform previziunilor economice de toamnă publicate de Comisia Europeană, deficitul public ar urma să ajungă la 3% din PIB în 2017, pentru ca în 2018 să se agraveze şi mai mult până la 3,9% din PIB şi să ajungă la 4,1% în 2019.