Mişa: Eu, ca părinte, am responsabilitatea faptelor. Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început

Economica.net
08 11. 2017
ionut_misa_mv_465x215_03813700

Una dintre cele mai importante măsuri prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă privind Codul Fiscal – cea mai contestată de către sindicate – este transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Ionuţ Mişa a spus că „s-a pus reflectorul” pe subiectul privind transferul contribuţiilor sociale, neglijându-se alte subiecte din OUG, arată News.ro.

„În 2017 avem un impozit pe venit de 16%, contribuţiile salariatului de 16,5 procente şi angajator de 22,75%. În 2018, impozitul scade la 10%, contribuţiile salariatului ajung la 35%. Din contribuţiile pe care un angajat le plăteşte, 15 procente trec în continuare în 2018, 1,5 procente sunt eliminate, din 22,75 procente 20 procente sunt transferate şi vor fi beneficiu la salariat, rămânând o contribuţie de 2,25 procente contribuţia angajatorului”, a explicat Mişa.

Întrebat de ce a fost nevoie de aceste modificări, ministrul Finanţelor a spus: „S-a discutat foarte mult de motivaţie. Din date, avem aproape 158.000 de companii care nu au plătit contribuţiile pentru angajaţi în cursul acestui an. (…) Este vorba de 2.100.000 de angajaţi”.

Întrebat ce se va întâmpla dacă unele salarii vor scădea, Ionuţ Mişa a spus că are responsabilitatea faptelor.

„Am responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile aşa cum trebuie, pentru ca eu ca părinte am responsabilitatea faptelor. Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început”, a răspunsul ministrul.

El a mai susţinut că dacă mediul privat doreşte să reducă salariile o poate face şi astăzi, dar nu are legătura cu transferul contribuţiilor.

„Orice angajator responsabil şi de bună-credinţă nu va reduce salariul angajatului şi nu se va gândi să ia din beneficiul pe care statul îl acordă unui angajat în interes propriu. Doar un angajator care nu e responsabil poate face un astfel de lucru. Vorbim de mediul privat, pentru că la stat acest lucru e exclus”, a adăugat ministrul Finanţelor.