Mişa: Există bani pentru construcţia bugetară pentru anul 2018. Nu avem nicio problemă din punct de vedere al finanţării
„Astăzi au avut loc consultări cu sindicatele din sănătate. S-au purtat discuţii legate de sumele aferente sporurilor şi discuţia toată a fost în jurul sporurilor. Indiscutabil că nu am făcut nicio afirmaţie legată de faptul că nu sunt bani”, a afirmat Mişa, după ce un lider al sindicaliştilor din sănătate ar fi susţinut că ministrul Finanţelor i-ar fi avertizat că nu sunt bani pentru aplicarea Legii salarizării dacă nu sunt trecute la angajat contribuţiile sociale, potrivit News.ro.
„După cum am precizat de mai multe ori, repet acum încă o dată, există bani pentru construcţia bugetară în anul 2018. Mai mult decât atât, proiecţia bugetară care e deja realizată pe bugetul anului 2018 ne dă posibilitatea să ne încadrăm pe 2,96% deficit (…). Deci, nu avem nicio problemă din punct de vedere al finanţării, nu e nicio problemă nici la nivelul Ministerului de Finanţe, nici la nivelul Guvernului de a nu avea capacitatea să finanţeze”, a subliniat ministrul Finanţelor.