Mişa, MFP: Este posibil ca euro să crească anul viitor peste nivelul de 4,55 lei, cursul stabilit la construcţia bugetului pe 2018

Cursul monedei naţionale este posibil să crească anul viitor peste nivelul de 4,55 lei/euro, stabilit la construcţia bugetului pe 2018, susţine Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice.
Economica.net - mar, 12 dec. 2017, 13:05
Mişa, MFP: Este posibil ca euro să crească anul viitor peste nivelul de 4,55 lei, cursul stabilit la construcţia bugetului pe 2018

‘Vorbim de o inflaţie în creştere şi de o tendinţă, inclusiv la nivelul Uniunii Europene privind inflaţia. Cursul stabilit este făcut pe baza analizei de la nivelul Comisiei Naţionale de Prognoză, având în vedere şi creşterea economică şi luând în calcul absorbţia de fonduri europene care va fi realizată în cursul anului 2018. Dacă ne raportăm la elemente de probabilitate este probabil să crească cursul, dar au fost ani în care cursul a scăzut’, a spus Mişa marţi, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament.

Potrivit acestuia, România este ţara cu cea mai redusă sarcină fiscală din UE.

‘Sunt mai multe măsuri fiscale care au generat o scădere a fiscalităţii în România, care a devenit ţara cu cea mai redusă sarcină fiscală (din UE n.r.)’, a spus ministrul Finanţelor Publice.

El a declarat, săptămâna trecută, că proiectul bugetului de stat pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro şi un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei.

‘Principalele domenii avute în vedere la constituirea bugetului de stat sunt Sănătatea, Cercetarea şi majorarea investiţiilor publice, ca obiective principale. Proiectul de buget pentru anul viitor este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro şi un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei’, a declarat Ionuţ Mişa în deschiderea şedinţei de Guvern în care s-a discutat proiectul bugetului de stat pentru 2018.

Ministrul Finanţelor Publice a menţionat că ‘deficitul bugetar cash este estimat la 2,97 % din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB, cu o încadrare astfel în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht’.

‘În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru majorările salariale potrivit calendarului stabilit prin legea salarizării unitare şi angajamentul creşterii punctului de pensie cu 10%’, a spus Mişa.

Ministrul a adăugat că veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB.

‘Cele mai mari ponderi în totalul veniturilor bugetare în anul 2018 le înregistrează contribuţiile – cu 10,1%, urmate de TVA cu 6,8%, accize – 3,3%, impozit pe salarii şi impozit pe venit de 2,3% din PIB’, a spus Mişa.

Cheltuielile bugetare pentru anul 2018 sunt estimate la 314,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB, a precizat Mişa.

‘Cheltuielile cu asistenţa socială, având în vedere măsurile adoptate în domeniul pensiilor şi majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari şi a unor drepturi de asistenţă socială, ajung în anul 2018 la 98,6 miliarde lei, respectiv 10,9% din PIB. Cheltuielile de personal vor însuma 81,2 miliarde lei, respectiv 8,9%, ceea ce înseamnă o creştere de 11,6 miliarde lei faţă de anul 2017, aceasta şi pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Bunurile şi serviciile însumează în anul 2018 39,9 miliarde lei, reprezentând 4,4% din PIB, în timp ce cheltuielile cu datoria publică înregistrează, în anul 2018, 12,1 miliarde lei, respectiv 1,3% din PIB. Cheltuielile cu investiţiile înregistrează în anul 2018 38,5 miliarde lei, reprezentând 4,2% din PIB, având practic o creştere faţă de anul 2017 de 11,5 miliarde lei’, a declarat ministrul Finanţelor Publice.

Comisiile de specialitate din Parlament au început, marţi, dezbaterile pe proiectul de buget aferent anului 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...