Mişa: Modificarea Codului fiscal va reduce numărul contribuţilor de la 9 la 3 – CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă

Modificările aduse Codului fiscal vizează şi reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă la trei, respectiv CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa.
Economica.net - mie, 08 nov. 2017, 12:56
Mişa: Modificarea Codului fiscal va reduce numărul contribuţilor de la 9 la 3 - CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă

‘Ordonanţa vizează reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă contribuţii, cât sunt în prezent, la trei contribuţii, rămânând doar CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă. Indiscutabil că această măsură va reduce birocraţia din punct de vedere fiscal şi e o măsură care simplifică foarte mult elementul de administrare fiscală şi va reduce, totodată, costurile efectuate de angajator’, a declarat Ionuţ Mişa în deschiderea şedinţei de guvern, în care a prezentat modificările aduse Codului fiscal.

Ministrul Finanţelor Publice a prezentat, ca pe o altă ‘măsură benefică’ pentru salariaţi, ‘majorarea nivelului salariului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală’.

‘Creşte de la 1.500 de lei, în prezent, la 1.950 de lei, în viitor, limita până la care deducerile se acordă în sumă fixă în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere. De asemenea, de la 3.000 de lei, în prezent, e o creştere la 3.600 de lei în viitor, reprezentând limita maximă până la care deducerile se acordă în mod degresiv. Măsura este luată pentru a veni în sprijinul salariaţilor care realizează venituri mici în prezent şi o formă de ajutor a acestora, având în vedere că o anumită sumă din veniturile de natură salarială se scade din baza impozabilă. Se acordă în baza acestei măsuri deduceri pentru persoanele care nu au persoane în întreţinere, şi aici e vorba de o deducere de 510 lei, dar, de asemenea, pentru persoanele care au persoane în întreţinere se acordă deduceri care pornesc de la 670 de lei până la 1.340 de lei, în funcţie de numărul de persoane aflate în întreţinere’, a explicat Mişa.

Ministrul a adăugat că măsura ‘micşorează povara fiscală asupra forţei de muncă, favorizând ocuparea forţei de muncă şi contribuind la creşterea angajării cu forme legale’.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Lidl pregătește cel mai mare magazin din România. Unde se deschide
EXCLUSIV Lidl pregătește cel mai mare magazin din România. Unde se deschide
Dezvoltatorul InteRo Property Development a anunțat vânzarea unei părți din terenul Aversa, unde un retailer va construi cel mai mare magazin al rețelei sale din România. Retailerul care a......
Exit Carrefour. Retailerul francez ar putea vinde magazinele din Polonia
Exit Carrefour. Retailerul francez ar putea vinde magazinele din Polonia
Planul de restructurare al Carrefour ar putea include vânzarea operaţiunilor sale din Polonia, după ieşirea de pe piaţa ...
Risc de recesiune în România – Contracţia PIB din al treilea trimestru din 2025 este un avertisment pe care nu trebuie să-l ignorăm, spune președintele AAFBR
Risc de recesiune în România – Contracţia PIB din al treilea trimestru din 2025 este un avertisment pe care nu trebuie ...
România nu este în recesiune, dar economia respiră greu şi dă primele semne de oboseală, a declarat vineri, pentru ...
Câte magazine din România au cel puţin o casă self-service. Giganţii au ajuns să controleze 70% din piaţa de retail alimentar
Câte magazine din România au cel puţin o casă self-service. Giganţii au ajuns să controleze 70% din piaţa de retail ...
Numărul magazinelor dotate cu cel puţin o unitate de self-service a crescut cu 379%, ajungând la 1.816 magazine, la finalul ...