Mişa: Premierul mi-a spus că ordonanţa privind măsurile fiscale intră miercuri în şedinţa de Guvern. Avem toate avizele

Economica.net
06 11. 2017
646x404_46630600

„Se poate aplica Legea salarizării fără niciun fel de probleme. În momentul în care a fost gândit transferul contribuţiilor ca măsură în programul de guvernare a fost luat în calcul tot ansamblul măsurilor fiscale şi nu va fi niciun efect negativ asupra legii salarizării”, a susţinut Mişa.

Întrebat de ce nu a mai avut loc şedinţa de Guvern anunţată pentru luni, ministrul Finanţelor a răspuns: „Nu ştiu care ste motivaţia. Am avut nişte întârzieri la avize şi şedinţa de Guvern se ţine miercurea de obicei. În momentul de faţă avem toate avizele”.

El a spus că, într-adevărul, avizul Consiliului Fiscal este negativ, însă nu este nicio problemă.

„Consiliul Fiscal ridică nişte probleme pe care inclusiv noi le-am menţionat în nota de fundamentare, cele legate de impact, cele pe care le-am luat în calcul, deci nu e o surpriză din acest punct de vedere, dar nu va fi o problemă pentru a realiza implementarea acestor măsuri şi nu va fi o problemă la nivelul bugetului sau deficitului pentru anul 2018”, a spus ministrul.

Ionuţ Mişa a precizat că a discutat cu premierul în această după-amiază şi acesta i-a spus că a avut o discuţie şi la nivelul partidului şi miercuri va intra ordonanţa în şedinţă de Guvern.

„Am fost azi la o discuţie cu premierul şi cu preşedintele partidului şi secretarul general şi am discutat mai multe aspecte şi legate de fiscalitate, şi legate de buget, şi legate de rectificare”, a menţionat Mişa.