Mişcări în piaţa farma. Roche s-a relocat în 2.800 mp din Ana Tower. Şi Merck negociază relocarea în aceeaşi clădire

17 08. 2020
ana_tower_46501100

Prezent pe piață românească încă din perioada interbelică, Roche şi-a închis filiala din România după o scurta perioadă, din cauza recesiunii economice din anii ‘30, dar în anul 1992 își redeschide reprezentanţa locală. În anul 2005, grupul Roche ia decizia să înființeze societatea comercială Roche Romania SRL, urmând ca activitatea reprezentantei din București să fie preluată de compania locală nou înființată.

De asemenea, sursele Economica.net, susţin că americanii de la Merck, un alt gigant farmaceutic, se vor reloca în Ana Tower din Green Court, proiect office deţinut de Globalworth, care l-a achiziţionat complet de la Skanska în 2017, unde are închiriaţi 700 mp, într-un contract care expiră anul acesta.

Citeşte şi: Topul celor mai mari 20 de pensii de serviciu din MAI

Potrivit unei analize a consultantului imobiliar JLL, după cererea puternică din ultimul trimestru al anului 2019, primul trimestru din 2020 a înregistrat un recul de aproape 50% a cererii de spații de birouri din București.

Volumul total brut al tranzacțiilor a fost de circa 55.000 mp, aproape jumătate din volumul înregistrat în trimestrul IV 2019, precum și în primul trimestru al anului 2019. Dimensiunea medie a tranzacțiilor în primul trimestru 2020 a fost de aproape 1.500 mp.

Citeşte şi: Metroul de la Otopeni, blocat de grecii de la Aktor

Volumul net al tranzacțiilor de închiriere de pe piața birourilor a reprezentat 19.200 mp sau 35% din volumul brut pe parcursul perioadei. Comparativ cu primul trimestru 2019, s-a situat la 46%. Deși așteptările erau mari la începutul anului, în urma unui 2019 solid, apariția pandemiei de COVID-19 în Europa spre sfârșitul primului trimestru al anului, a determinat scăderea bruscă a ritmului, cu impact direct în volumul tranzacțiilor.

În prima jumătate a anului au fost livrate pe piaţă, imobilele office Ana Tower (George Copos, 34.000 mp), Victoriei 109 (Hagag, 7.000 mp) şi Mendeleev Office 5 (Akcent Development, 4.500 mp). De asemenea, pe piaţă se mai aşteaptă livrarea One United Tower (One United Properties, 23.600 mp), Campus 6.2 şi Campus 6.3 (Skanska, 36.900 mp), iar The Bridge faza 3 (Forte Partners, 20.200 mp) a fost livrat acum circa două săptămâni.