Misiune îndeplinită: roverul indian de pe Lună, plasat în stare de ”hibernare”

India a plasat în stare de hibernare roverul său lunar, primul vehicul creat de oameni care a ajuns cu bine la polul sudic al Lunii, la finalul unei misiuni de două săptămâni în care acesta a realizat mai multe experimente ştiinţifice, a anunţat agenţia spaţială din această ţară, citată de Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - Dum, 03 sept. 2023, 13:21
Misiune îndeplinită: roverul indian de pe Lună, plasat în stare de ''hibernare''

Roverul Pragyan din cadrul misiunii spaţiale Chandrayaan-3 a fost „plasat în stare de hibernare”, însă cu bateriile încărcate şi cu receptorul pornit, a anunţat Organizaţia Indiană de Cercetare Spaţială (ISRO) într-un mesaj publicat în noaptea de sâmbătă spre duminică pe reţeaua de socializare X, cunoscută până de curând sub numele de Twitter, scrie Agerpres.

„Sperăm la o ‘trezire’ de succes pentru un alt set de sarcini! Altfel, va rămâne acolo pentru totdeauna ca ambasadorul de pe Lună al Indiei”, au adăugat reprezentanţii ISRO.

După plasarea cu succes a unui vehicul spaţial pe Lună, India s-a alăturat Statelor Unite şi fostei Uniuni Sovietice pe lista ţărilor care au reuşit această performanţă. India chiar le-a depăşit, întrucât a realizat o aselenizare reuşită pe suprafaţa neregulată de la polul sudic al Lunii – o performanţă în premieră mondială -, la scurt timp după ce sonda rusească Luna-25 s-a prăbuşit pe scoarţa satelitului natural al Pământului în cadrul unei tentative similare.

Asolizarea controlată a misiunii Chandrayaan-3, după o precedentă încercare ratată din 2019, a stârnit un val de entuziasm şi de celebrări în India, ţara cu cea mai mare populaţie din lume. Companiile mass-media au considerat că această aselenizare reprezintă cea mai mare realizare ştiinţifică a Indiei.

Roverul Pragyan a străbătut o distanţă de peste 100 de metri pe Lună şi a confirmat prezenţa sulfului, fierului, oxigenului şi a altor elemente chimice pe Lună, a precizat ISRO, scrie Agerpres.

În prezent, India speră să obţină un alt succes notabil în domeniul spaţial prin intermediul unei sonde ce a fost lansată sâmbătă spre Soare, cu misiunea de a observa vânturile solare, un fenomen care poate provoca anumite perturbări pe Terra, unde este văzut adeseori sub forma unor aurore.

„Satelitul este sănătos” şi se află pe o orbită terestră, a anunţat ISRO duminică, în timp ce vehiculul se pregăteşte pentru călătoria sa de 1,5 milioane de kilometri în spaţiu.

 

Surse foto: esa.int

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock cere sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei, ca urmare a avarierii unor cabluri submarine de către flota fantomă rusă
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock cere sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei, ca urmare a avarierii unor ...
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a atras atenţia asupra aşa-numitei ''flote fantomă'' a Rusiei şi i-a cerut Uniunii Europene să adopte sancţiuni suplimentare contra Moscovei, în......
UNICEF: Un număr record de copii trăiesc în zone de conflict
UNICEF: Un număr record de copii trăiesc în zone de conflict
Fondul Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF) a anunţat sâmbătă că în zonele de conflict din întreaga lume trăiesc ...
Comisia Europeană a adoptat standardul pentru modelul unic de încărcător pentru telefoane și tablete
Comisia Europeană a adoptat standardul pentru modelul unic de încărcător pentru telefoane și tablete
Comisia Europeană a anunțat astăzi, pe pagina sa oficială de Facebook, că a adoptat standardul comun pentru încărcarea ...
Termocentralele pe cărbune din Oltenia s-ar putea închide 3 ani mai târziu. Autoritățile vor cere Bruxelles-ului funcționarea până la începutul lui 2029, în baza unui studiu
Termocentralele pe cărbune din Oltenia s-ar putea închide 3 ani mai târziu. Autoritățile vor cere Bruxelles-ului funcționarea ...
Complexul Energetic (CE) Oltenia, compania de stat care operează carierele și centralele electrice pe cărbune Rovinari, ...