Mişu Negriţoiu a fost ales membru în Consiliul de Administraţie al EIOPA
Instituţia precizează că decizia a fost luată în cadrul reuniunii de la Frankfurt, din data de 2 decembrie 2015, a Consiliului Supraveghetorilor EIOPA (Board of Supervisors), forul decizional al Autorităţii. România este reprezentată astfel pentru prima oară la acest nivel în cadrul autorităţilor europene de reglementare, precum ESMA (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe) şi EIOPA.
‘Sunt convins că putem contribui semnificativ la îmbunătăţirea cadrului de reglementare european, mai ales prin prisma exerciţiilor pe care le-am derulat în premieră pe pieţele reglementate din România’, a declarat Mişu Negriţoiu.
Consiliul de Administraţie al EIOPA este format din preşedintele Autorităţii şi şase membri (reprezentanţi ai autorităţilor de supraveghere din Belgia, Franţa, Germania, Italia, România şi Slovacia) dintre cei 28 de membri ai Consiliului Supraveghetorilor EIOPA. Consiliul de Administraţie al EIOPA propune, pentru adoptare, Consiliului Supraveghetorilor, programul de lucru anual şi multi-anual al EIOPA, şi aprobă şi transmite către Consiliul Supraveghetorilor, pentru adoptare, estimarea de venituri şi cheltuieli pentru anul financiar următor.
Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale face parte din Sistemul European de Supraveghere Financiară şi este un organism independent cu rol consultativ al Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene. Principalele obiective ale EIOPA sunt promovarea stabilităţii sistemului financiar, a transparenţei pieţelor şi a produselor financiare, precum şi asigurarea protecţiei deţinătorilor de poliţe, a membrilor schemelor de pensii şi a beneficiarilor