Mişu Negriţoiu a fost revocat din funcţia de preşedinte al ASF de către Parlament

Mişu Negriţoiu a fost revocat de către Parlament din funcţia de preşedinte al ASF.
Economica.net - J, 11 mai 2017, 10:56
Mişu Negriţoiu a fost revocat din funcţia de preşedinte al ASF de către Parlament

Senatorii şi deputaţii au aprobat joi, cu 238 de voturi pentru şi niciunul împotrivă, raportul pentru revocarea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, membru executiv al Consiliului ASF.

Surse din piaţă spun că, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de revocare, interimatul la conducerea instituţiei va fi asigurat de Cornel Coca Constantinescu, actualul prim-vicepreşedinte al ASF, numit în această funcţie cu susţinerea PSD.

Lupta se dă între Cornel Coca Constantinescu şi Cristian Roşu, actualul director general al Fondului de Garantare al Asiguraţilor, în timp ce pentru poziţia de vicepreşeşedinte pentru asigurări ar fi preferat un director din ASF, Călin Rangu. Întreaga piaţă spune că în pole position pentru funcţia de preşedinte şi după expirarea interimatului este Cornel Coca Constantinescu.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program nuclear după atacurile israeliene, relatează Agerpres....
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni pe termen lung
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă ...
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de ...
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea acțiunilor lui John Textor la clubul de fotbal Crystal Palace
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea ...
Proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, Woody Johnson (foto), a oferit 190 de milioane de lire sterline pentru ...
Șeful Ford Jim Farley recunoaște că gigantul american are probleme în aprovizionarea cu magneți din pământuri rare
Șeful Ford Jim Farley recunoaște că gigantul american are probleme în aprovizionarea cu magneți din pământuri rare
Constructorul auto american Ford Motor Co. are problema în a se aproviziona cu magneţi din pământuri rare, a declarat, ...