Mişu Negriţoiu, ING: Poţi să ai şi dobândă zero, n-ai cum să mai dai credite în România

13 06. 2013
misu_negritoiu_2_09531100

Mişu Negriţoiu spune că intrumentele de politică monetară nu funcţionează în România, în condiţiile în care economia este subcapitalizată şi companiile şi persoanele fizice sunt supraîndatoraţi. În opinia sa, nici o reducere şoc a dobânzii cheie a BNR nu ar putea reporni creditarea.

„Intrumentele de politică monetară în România nu prea funcţionează, dobânda nu funcţionează deloc.
Poţi să ai şi dobândă 0 în România. Unde dai bani cu dobândă 0? Această supraîndatorare are costuri nu neapărat din dobândă. Se finanţează proiecte pe termen lung cu finanţare pe termen scurt, care este reînnoită perpetuu”, a declarat Negriţoiu, la un seminar pe teme bancare organizat de ZF.

În momentul de faţă, dobânda cheie a BNR este la 5,25%, nivel la care se află de mai bine de un an, în timp ce dobânzile medii la creditele în lei sunt la peste 10,5%.

Preşedintele ING a subliniat că nu există credite pe termen lung, şi cu atât mai puţin resurse pe termen lung.

„Nu mai este loc de dat credite”, spune Negriţoiu, chiar şi dacă băncile ar vrea să dea credite. Corporaţiile sunt subcapitalizate, spune acesta, iar gradul de îndatorare este 200%. La corporate, 50% din finanţarea locală sub un an şi 70% este sub 5 ani. La sectorul casnic creditele de consum ajung la 70% (…) „Jumătate dintre veniturile companiilor se duc pe împrumuturi, în alte ţări avem 25%”, adaugă Negriţoiu.

Preşedintele ING în România crede că în următorul an creditarea nu va creşte, poate doar componenta în lei, şi se aşteaptă ca veniturile băncilor să se îmbunătăţească. Creditele neperformante nu vor scădea, crede acesta, şi vor  rămâne la un nivel de 19-20%.