Mit spulberat? UE: Apa nu hidratează organismul

Economica.net
18 11. 2011

UE a emis o lege prin care le interzice îmbuteliatorilor să spună că apa hidratează. Cei care nu vor respecta decizia şi vor continua să facă reclamă mincinioasă, riscă până la doi ani de închisoare.

Susţinătorii legii precizează că deshidratarea este o afecţiune provocată de un dezechilibru în organism, care nu poate fi combătut numai prin consumul de apă.

Legea a stârnit atât indignarea firmelor care îmbuteliază apă, cât şi a specialiştilor în sănătate publică. Potrivit acestora, forul european a pierdut prea mult timp şi a cheltuit prea mulţi bani pentru a elabora o lege care contrazice lucruri evidente.

Este o greşeală. Cum să nu hidrateze apa. Avem nevoie de apă pentru că pierdem apa prin transpiraţie, urină şi trebuie să o punem înapoi. Multe boli se datorează faptului că oamenii nu beau apă şi se ajunge la insuficienţă renală. Dacă nu consumăm lichide, rinichii se intoxică. Aproximativ doi litri de apă trebuie consumaţi zilnic şi obligatoriu două pahare de apă dimineaţa, pentru că ne deshidratăm peste noapte„, a declarat la RTV, nutriţionistul Virgil Stroescu.

Pe de altă parte, Comisia Europeană acuză presa britanică de dezinformare. Purtătorul de Cuvânt al Comisiei pentru Sănătate, Frederic Vincent, a declarat că în presa britanică au apărut declaraţii ale celor nemulţumiţi de faptul că le-a fost respinsă o propunere de etichetare. De asemenea, potrivit reprezentului forului european, comisia nu a susţinut niciodată că apa NU hidratează.

Frederic Vincent a afirmat că cei care au vrut să pună informaţia pe sticlele de apă şi-au văzut propunerea respinsă de către Agenţia europeană pentru Securitate Alimentară. În dreptul european, deshidratarea este ceva foarte grav, pentru că este o boală. A pune pur şi simplu pe o sticlă „Apa împiedică deshidratarea”, este mincinos, mai susţine oficialul european.