Mitingul de protest de la Braşov s-a încheiat. Protestatarii nu au mai plecat spre Capitală

Mitingul de protest de la Braşov s-a încheiat, duminică, în jurul orei 21.20, după ce cei 150 de protestatari care au ajuns în Gara Braşov cu intenţia de a veni în Capitală pentru a se alătura protestelor din Piaţa Universităţii nu au fost lăsaţi să intre în incinta gării, astfel că au plecat acasă.
Economica.net - Dum, 15 ian. 2012, 19:18

Protestatarii s-au certat cu jandarmii care le-au blocat accesul în incinta gării, iar după aproximativ 30 de minute de proteste în faţa gării cei 150 de protestatari au plecat spre casele lor, însă au spus că vor relua protestele luni, de la ora 16.00, în Piaţa Sfatului, potrivit Mediafax.

Coloanele de protestatari, circa 300 de persoane, au părăsit Piaţa Sfatului în jurul orei 20.00 şi s-au îndreptat către gară, spunând că vor să meargă la Bucureşti să se alăture celor din Piaţa Universităţii.

Câţiva protestatari au cerut jandarmilor să îi lase în sala de aşteptare deoarece primul tren către Bucureşti este abia în jurul orei 02.00. Ei au cerut să vorbească cu un şef de gară pentru a le pune la dispoziţie un tren special care să îi ducă la Bucureşti.

Protestul de la Braşov a început în jurul orei 16.00 şi a fost unul paşnic, fără incidente.

Câţiva protestatari care au venit cu portavoce şi microfoane au cerut mulţimii, pe toată durata protestelor din centrul Braşovului, să-şi exprime paşnic nemulţumirile, iar jandarmilor să se alăture mulţimii.

Duminică seară, în timpul acţiunii de la Braşov, o femeie a leşinat în mijlocul manifestanţilor din Piaţa Sfatului, numărul acestora ajungând, la un moment dat, la aproximativ 600 de persoane

Protestatarii au făcut un foc pe o movilă de zăpadă şi au ars portrete pe coli A4 cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc. De asemenea, ei au adus cu ei un sicriu vopsit în portocaliu, pe care au lipit fotografii cu şeful statului şi cu primul-ministru, precum şi o cruce pe care scria „Băsescu egal Ceauşescu”.

În jurul orei 18.00, manifestanţii au plecat pentru scurt timp din Piaţa Sfatului, până la sediul Primăriei, unde au scandat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, după care s-au întors în Piaţa Sfatului, de unde aproximativ 300 au plecat înspre gara din municipiu, unde au ajuns doar jumătate în jurul orei 20.45.

Protestatarii au avut steaguri tricolore decupate în mijloc şi cer demisia Guvernului şi au scandat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale de genul: „Ieşi afară, javră ordinară”, „Jos Băsescu, jos Guvernul” sau „Ultima soluţie, înc-o revoluţie”.

Câteva zeci de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi atât în Piaţa Sfatului, cât şi pe străzile pietonale din centrul oraşului şi în zona Prefecturii şi a Primăriei Braşov.

Acţiuni similare de protest au loc în mai multe oraşe din ţară şi în Capitală, până la ora actuală nefiind înregistrate incidente, după ce asemenea manifestaţii au avut loc în ultimele patru zile, la cea de sâmbătă seară, de la Bucureşti, înregistrându-se mai multe violenţe, confruntări violente între jandarmi şi manifestanţi fiind înregistrate în Capitală şi duminică seară.

Iniţial, mitingurile spontane au fost declanşate pentru susţinerea doctorului Raed Arafat care şi-a dat demisia din funcţia de subsecretar de stat în Mnisterul Sănătăţii nemulţumit de proiectul Legii Sănătăţii şi ca urmare a unor divergenţe cu preşedintele Traian Băsescu.

Ulterior, participanţii la mitingurile spontane declanşate în Capitală şi în principalele oraşe din ţară au scandat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a actualei guvernări, reclamând scăderea continuă a nivelului de trai, costurile prea mari ale întreţinerii, salariile şi pensiile mici, corupţia, politizarea excesivă, dar şi alte probleme, unele de ordin local.

Te-ar mai putea interesa și
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", a doua îmbunătăţire a calificativului atribuit de S&P pentru datoria......
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...
Trump amenință Stellantis că-i va impune tarife de 100% dacă-și mută producția din SUA în Mexic
Trump amenință Stellantis că-i va impune tarife de 100% dacă-și mută producția din SUA în Mexic
Candidatul republican la președinția SUA Donald Trump a declarat vineri că, dacă va fi ales, va pune un tarif de 100% ...