Mitsubishi Electric a deschis prima sucursală din România, prin care vrea accelerarea vânzărilor de sisteme de climatizare

Economica.net
16 04. 2018
img_8918_19809600

Sucursala din România a fost deschisă prin Mitsubishi Electric Italia, companie specializată în domeniul instalațiilor de aer condiționat, încălzire și tratare a aerului.

Compania este prezentă în Europa de peste 30 de ani şi a activat până acum pe piaţa din România printr-o reţea de distribuitori locali.

Mitsubishi Electric este prezentă în România încă din 1990 şi a ajuns, anul trecut, la vânzări de peste 10 milioane de euro pe piaţa locală, cu o cotă de piaţă de 10%. Compania şi-a dublat „în ultimii ani” cota de piaţă din România şi estimează creşterea vânzărilor şi în 2018.

„Am venit în România pentru că vedem un potenţial foarte bun de creştere aici. Trebuie să creştem vânzările companiei cu 10% pe an pentru a ne atinge ţinta pentru anul 2020. Mi-am dedicat ultimii 35 de ani din viaţă companiei Mitsubishi Electric şi sistemelor de aer condiţionat şi mă bucur că prima sucursală din România va activa în acest domeniu”, a spus într-o conferinţă de presă Yoji Saito, şeful Mitsubishi Electric Europe.

În decembrie 2017, Mitsubishi Electric a demarat producţia de aparate de aer condiţionat la o nouă fabrică în Turcia. Convenţional, compania aducea în România sisteme de climatizare asamblate la fabrica grupului din Tailanda, dar de acum înainte aparatele veni din Turcia.

„Nu ne focusăm pe aparate de aer condiţionat la cutie, ci propunem dezvoltarea de sisteme care să fie optime pentru fiecare clădire. Văd în România multe aparate de aer condiţionat care atârnă pe exteriorul clădirilor şi cred că putem implementa proiecte de eficientizare împreună cu proprietarii clădirilor şi cu autorităţile. Am văzut multe clădiri vechi, precum Palatul Parlamentului, care cred că au nevoie de eficientizare”, a adăugat Saito.

Şeful sucursalei din România este Andrea Veronese, director de exporturi în cadrul Mitsubishi Electric Italia.

„România a avut o creştere economică spectaculoasă în ultimii ani, care a ajuns în ultimul trimestru din 2017 la 8%, ceea ce a generat şi un salt important şi pe piaţa imobiliară, un motor de creştere pentru business-ul nostru. De aceea am decis că este momentul potrivit să ne consolidăm prezenţa locală. Suntem prezenţi în România din anii 1990 şi am activat până acum cu trei distribuitori, cărora li se va alătura de acum înainte şi sucursala Mitsubishi Electric din Bucureşti”, a afirmat Veronese în timpul conferinţei de presă.

Mitsubishi Electric Europe a avut anul trecut afaceri de 3 miliarde de dolari şi are aproximativ 2.500 de angajaţi.

Fondată în 1921, Mitsubishi Electric are o tradiție de aproape un secol în dezvoltarea, producţia şi vânzarea soluțiilor industriale și casnice în diverse domenii de activitate, precum echipamentele electrice și electronice folosite în procesarea și comunicarea informațiilor, dezvoltarea spațială și comunicații prin satelit, electronice de uz casnic, tehnologii industriale, tehnologii energetice, mijloace de transport și echipamente de construcții.

Mitsubishi Electric a ajuns, în ultimul an fiscal, la o cifră de afaceri de 37,8 miliarde de dolari şi are 138.700 de angajaţi în 120 de ţări. Grupul japonez deţine 74 de facilităţi de producţie, 108 filiale de distribuţie şi 8 centre de cercetare şi dezvoltare. Mitsubishi Electric are peste 5.000 de angajaţi în Europa.