Mitt Romney a strâns 106,1 milioane de dolari, într-olună, pentru campania sa electorală

Candidatul republican la prezidenţiale, Mitt Romney, a colectat în luna iunie o sumă record pentru anul 2012, estimată la 106,1 milioane de dolari, mult mai mare decât cea colectată de Barack Obama, 71 de milioane de dolari, potrivit anunţului de luni al echipelor de campanie, relatează AFP.
Economica.net - mar, 10 iul. 2012, 07:00
Mitt Romney a strâns 106,1 milioane de dolari, într-olună, pentru campania sa electorală

Tabăra lui Romney a menţionat că după aceste ultime strângeri de fonduri, candidatul dispune de o rezervă totală de 160 de milioane de dolari, cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie.

„Fondurile strânse în această lună reprezintă un semn, din partea alegătorilor, că ei îşi doresc o schimbare de direcţie la Washington”, a declarat Spencer Zwick, responsabil de aspectul financiar al campaniei electorale a republicanului.

În acelaşi timp, transmiţând un mesaj pentru susţinătorii preşedintelui, echipa de campanie a lui Barack Obama a declarat că au strâns 71 de milioane de dolari, de la mai mult de 706.000 de persoane, în luna iunie.

„Dar am fost învinşi, şi nu cu puţin”, a menţionat echipa lui Obama, adăugând că cele 106,1 milioane de dolari strânse de tabăra adversă nu includ şi sumele obţinute prin „Super-PACs”.

„Dacă vom pierde acest scrutin, va fi pentru că nu am recuperat întârzierile atunci când am avut ocazia”, a declarat echipa lui Obama.

Într-un al doilea mesaj transmis pe un ton mai îngrijorat, directorul general al comitetului de campanie al lui Obama, Ann Marie Habershaw, a avertizat că „există posibilitatea de a fi învinşi dacă se va continua la fel”.

„Putem câţtiga şi adunând mai puţini bani, dar trebuie ca diferenţa să fie mică”, a declarat ea. „Nu este o glumă. Dacă nu vom putea reduce diferenţa, va fi mult mai dificil să câştigăm în noiembrie”±

Recordul absolut pentru strângerea de fonduri, lunară, a fost stabilit de Barack Obama, în septembrie 2008, în valoare de 150 de milioane de dolari.

Aceste fonduri sunt cruciale în Statele Unite pentru o bună funcţionare a campaniilor electorale, ale căror costuri ajung la câteva sute de milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...