Mitt Romney recomandă Fed să nu înceapă o nouă rundă de relaxare cantitativă

Economica.net
06 08. 2012
fed_80491500

Romney a spus că, deşi primele două reprize de relaxare cantitativă au avut, poate, un efect pozitiv, o nouă rundă nu va stimula economia.

„Sunt sigur că Fed (Rezerva Federală – n.r.) este atentă şi va încerca să încurajeze economia. Dar nu cred că o nouă rundă de relaxare cantitativă, a treia, va ajuta economia”, a afirmat Romney într-un interviu difuzat duminică de CNN.

Fed a indicat săptămâna trecută că este gata să introducă noi măsuri de stimulare a economiei, care creşte într-un ritm lent şi afişează de trei ani un şomaj de peste 8%. Consiliul de politică monetară al băncii centrale americane a anunţat, după şedinţa din 31 iulie – 1 august, că va „monitoriza atent” datele economice şi evoluţiile financiare, sugerând că se concentează în principal pe performanţele economice pe termen scurt.

Rezerva Federală a reacţionat la criza financiară mondială prin două runde de relaxare cantitativă. În prima dintre acestea, care a început în 2008, Fed a cumpărat valori mobiliare constituite pe pachete de credite ipotecare, în valoare totală de 1.250 miliarde de dolari, la care se adaugă obligaţiuni emise de diverse agenţii ale guvernului federal în valoare de 175 miliarde dolari şi titluri de Trezorerie SUA de 300 miliarde de dolari.

În cea de-a doua rundă, începută în noiembrie 2010, banca centrală a cumpărat titluri de Trezorerie de 600 miliarde de dolari.

Fed „va oferi stimulare suplimentară, după necesităţi, pentru a promova o revenire economică mai puternică şi o îmbunătăţire susţinută a condiţiilor de pe piaţa muncii, în contextul stabilităţii preţurilor”, potrivit comunicatului transmis de bancă la sfârşitul şedinţei de politică monetară de săptămâna trecută.

Debbie Wasserman Schultz, membru al Partidului Democrat în Camera Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite, a declarat că decizia privind o nouă rundă de relaxare cantitativă aparţine Rezervei Federale.

„Rezerva Federală este o instituţie financiară independentă. Este important să nu dictăm de la Casa Albă, cu atât mai puţin din partea unui candidat la preşedinţia Statelor Unite, ce ar trebui să facă Rezerva Federală”, a avertizat ea.