Mitt Romney se distanţează de proiectul bugetar de austeritate al lui Paul Ryan

Economica.net
13 08. 2012
mitt_romney_96778900

Tocmai ales de către Romney ca potenţialul său vicepreşedinte, Paul Ryan, un reprezentant al statului Wisconsin în Camera Reprezentanţilor, este autorul unui plan de asanare a finanţelor care pledează pentru tăieri bugetare importante în vederea remedierii a ceea ce partidul său denunţă drept nivele insustenabile ale datoriei şi cheltuielilor publice americane.

Însă, în cursul programului „60 minutes” al postului CBS, Romney a refuzat să îşi asume în mod deschis programul de austeritate al lui Ryan.

„Eu am ideea mea despre buget”, a declarat Romney în cadrul primului interviu comun pe care l-au dat la televiziune. „Asupra acestuia vom face campanie”, a subliniat el.

Opţiunea de a-l plasa pe Ryan pe „tichetul” republican a fost percepută de mulţi ca o decizie curajoasă dar riscantă, care va recentra campania prezidenţială americană asupra problemelor datoriei şi deficitului, în contextul unei uşoare creşteri a economiei americane.

Propunerile lui Ryan includ o revizuire a Medicare, sistemul de asigurări de sănătate pentru bătrâni, un subiect politic sensibil, şi creearea unui sistem de bonuri care să permită viitorilor pensionari să opteze între o asigurare privată şi programul obişnuit.

Însă Romney a insistat asupra faptului că Ryan nu îşi va încerca şansele în statele-cheie, în care există numeroşi alegători bătrâni, ca de exemplu Florida, Pennsylvania şi Ohio.

„Cunosc în istorie un singur preşedinte care a furat (de la) Medicare 716 miliarde de dolari pentru a finanţa noul său program, riscant, pe care noi îl numim Obamacare”, a declarat Romney.

„Lucrul despre care vorbim Paul Ryan şi cu mine este salvarea Medicare, oferirea către oameni a mai multor opţiuni în cadrul Medicare, astfel încât să funcţioneze pentru pensionarii actuali”, a continuat el.

„Făcând acest lucru, nu vor exista schimbări pentru actualii pensionari sau cei pe cale să devină în curând. Însă privim tinerii şi le spunem «Noi vă vom oferi o opţiune mai largă»”, a adăugat candidatul republican la preşedinţie.
Ryan a fost, de asemenea, prompt în a aminti că mama sa este o beneficiară a Medicare, în Florida.

„Interesul este că avem nevoie să păstrăm beneficiile (pe care bătrânii le obţin din program), deoarece Guvernul le-a promis că a organizat totul pentru pensionarea lor”, a declarat Ryan.

„Pentru a ne asigura că o putem face, este necesară o reformă pentru cei mai tineri dintre noi. Iar noi credem că aceste reforme sunt reforme bune îşi găsesc origini în ambele tabere”, a adăugat el.